Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2007-06-20 15:41:21    
Budismul

cri-1

Probabil că budismul este sistemul filosofico-religios care a marcat cel mai pregnant lumea orientală și nu numai. Născut prin efortul meditativ al unui singur individ, budismul a reușit pe parcursul timpului, prin numeroase reanalizări ale surelor și în pofida diverselor scindări, să-și păstreze o identitate aparte. Perceptele enunțate astăzi de marii maeștrii budiști sunt în mare aceleași enunțate cu mii de ani înainte de fondator. Un lucru remarcabil dacă privim spre comparație taoismul, al cărui curs s-a alterat pe parcursul timpului, transformând un concept odată pur într-un simplu instrument folosit astăzi pentru a justifica diferite experimente alchimice.

Budismul s-a născut în India, într-un mic regat de la poalele munților Himalaya. Acolo, prințul moștenitor, Guatama Sakyamuni (560-480 Î.Hr.) renunță la plăcerile vieții, devenind călugăr cerșetor. La treizeci și cinci de ani el atinge iluminarea sub copacul Trezirii (bodhi) și de atunci este cunoscut ca Buddha, sau "Cel Treaz". Își petrece tot restul vieții oferind învățături și moare la vârsta de 84 de ani în parinirvana.

Buddha a lăsat în urma sa unul dintre cele mai complexe sisteme filosofico-religioase din istorie. Budismul a preluat din bagajul filosofic hindus noțiunea de karmă. Astfel, karmele, sau acțiunile din viețile anterioare determină în mod decisiv ciclul reîncarnărilor (samsara). În funcție de bagajul karmic pozitiv sau negativ, ființele trec printr-o înlănțuire nedefinită de reîncarnări în diverse forme ale existenței, variind de la zei și până la ființe infernale. Fiecare faptă are o anumită încărcătură, care conține acțiune negativă sau pozitivă. În funcție de acțiunile individului, în bagajul său karmic se acumulează energie.

Buddha a explicat viața ca pe o veșnică înlănțuire de dorințe. Prin intermediul relațiilor de cauzalitate generate de existența aspirațiilor, se creează suferința permanentă, sau duhkha. Scopul unui om înțelept trebuie să fie suprimarea dorinței și deci și a suferinței. Existența este duhkha, întrucât este efemeră, oferindu-ne doar o iluzie a unei permanentizări imposibile. Eul nostru permanent este cel care întreține această iluzie. Suprimând eul, omul reușește să-și înțeleagă haosul principial și să spargă ciclul samsarei, pentru a ajunge în mjlocul roții, în spațiul vid, infinit, singurul loc în care există izolarea, departe de rotirea perpetuă...

Pentru a înțelege această stare ultimă de iluminare și pentru a reuși să atingi nirvana trebuie să renunți la tot ceea ce te leagă de această lume, să devii indiferent în fața suferinței, dar și în fața plăcerii. Învățătura budistă este o doctrină a salvării, pentru că ea are ca scop ultim ruperea ciclului transmigrațiilor. Omul eliberat devine astfel arhant. Viața lui nu se termină, însă apare certitudinea unei morți finale, inițiatice. Ființa nu se va mai întoarce, ieșind din ciclul samsarei și pătrunzând în spațiul vidat care este nirvana. Conceptul acesta de spațiu cosmic vidat, ca scop ultim, apare în majoritatea filosofiilor orientale. Fie că este nirvana, fie că este shambala, fie că este wu (neființă), această stare este un ideal pe care omul înțelept speră să îl atingă prin meditație și urmând cu strictețe riturile. Această stare finală este mai presus de orice concept natural. Nirvana nu poate fi înțeleasă decât prin prisma experimentării ei, iar odată cu această experimentare apare liniștea, ruperea totală de ciclul nesfârșit al samsarei.

Viața lui Buddha a fost un exemplu grăitor pentru discipolii săi. Omul simplu reușea să își impună principiile în fața celor mai mari filosofi ai vremii. Prin vorbele și acțiunile sale care se circumscriau principiilor enunțate în prealabil, Buddha a reușit să îi impresioneze pe contemporanii săi, care l-au urmat. Din această școală au ieși mai apoi discipolii care au răspândit budismul în tot Orientul.

Și, chiar dacă în timp au avut loc numeroase scindări, principiile de bază ale acestei religii filosofice și-au păstrat caracterul imuabil. Fie că a fost vorba de Mahayana (Marele vehicul) sau de Hinayana (Micul vehicul), principiile de bază au rămas aceleași. Această primă și importantă scindare nu a făcut decât să adapteze și mai bine budismul la exigențele realității unui Orient agitat din punct de vedere filosofic. Budismul a reușit să se plieze extraordinar pe mentalitatea tipică omului oriental și a reușit să influențeze în mod decisiv istoria acestei zone.

Împărțită astăzi în patru mari ramuri (budismul chinez, budismul tibetan, budismul japonez și tantrismul), religia creată de Guatama este, cu aproape 400 de milioane de adepți recunoscuți oficial, una dintre cele mai influente religii la nivel mondial. Influența budistă este resimțită din plin chiar și în occident, unde, deși la un nivel vulgar, se pot întâlni foarte multe simboluri ale acestei filosofii a salvării.