„La început eram siliţi – din nevoia de a supravieţui – să acordăm împrumuturi micilor întreprinzători, pentru că şi noi eram mici. Acum îi acceptăm de bună voie drept clienţii noştri."

Este o explicaţie dată de Chen Xiaojun despre profilul băncii private pe care a înfiinţat-o şi o conduce. Cel numit a fost primul dispus să-şi asume eforturile şi riscurile înfiinţării cu aproape două decenii în urmă a unei bănci private în provincia lui, Zhejiang. La vremea respectivă, având în vedere postul bun la stat pe care-l deţinea, gestul său a apărut familiei şi prietenilor drept unul nebunesc.

Dar banca a suprvieţuit şi chiar s-a dovedit deosebit de eficientă şi în servicii, şi în modul de administrare a fondurilor. Chen îşi aminteşte bine cum a rezolvat la început problema atragerii depozitelor.

„Cei mai mulţi oameni nu aveau încredere într-o bancă privată şi mă priveau la fel ca şi pe acei cămătari la negru", spunea afaceristul.

Dar el consideră că perseverenţa este elementul esenţial pentru iniţierea unei afaceri. A găsit o nişă: să-i servească pe micii întreprinzători din bazaruri, trecuţi de multă vreme cu vederea de băncile mari când se punea problema împrumuturilor.

„Eram ca şi cerşetorii de pe strad㠖 îşi aminteşte el – şi cei mai mulţi clienţi depuneau câteva sute de yuani, dacă nu chiar sub o sută. Pentru că eram mici, oamenii ne priveau de sus".

A reuşit împreună cu angajaţii lui să-i convingă pe micii comercianţi să-şi depună încasările zilnice în banca sa şi a asociat acordarea împrumuturilor cu depozitele clienţilor. Cu cât depozitul era mai mare, cu atât putea fi şi împrumutul mai consistent.

În anul 2002 micul său oficiu financiar se extinsese la o instituţie cu un profit anual de 50 milioane de yuani.

De fapt, în septembrie 2001 s-a confruntat cu un risc mortal, când s-a materializat cea mai mare spaimă a lui. Un zvon a generat un val de retrageri totalizând 1,2 mld. yuani în două zile. Era mai mult de jumătate din fondul total al băncii. Chen simţea că-şi pierde minţile văzând cum se evaporă depozitele. Din fericire, guvernul local i-a oferit prompt ajutor în lichidităţi, reuşind să pună capăt avalanşei de retrageri.

Spre încântarea lui, curând clienţii au început să depună iarăşi bani şi banca şi-a revenit din criză în 3 luni, cu 9 mai devreme decât estimase el.

„Am tras concluzia că datorită unicităţii noastre, suntem de neînlocuit pe piaţă şi clienţii nu pot fără noi."

Pe când era doar un funcţionar oarecare în serviciul statului, una din preocupările favorite ale lui Chen Xiaojun era să se ocupe de motoarele motocicletelor. Se gândea chiar să-şi deschidă un atelier de reparaţii. Singurul său hobby pe care şi-l poate îngădui în aceste zile este lectura biografiilor oamenilor însemnaţi. Este de părere că poate beneficia de spiritul şi faptele celor configuraţi în biografii.

Chen consideră că şansa nu se înfăţişează oricui. Ea apare numai în faţa celor pregătiţi. De pildă, în anul 2002 s-a întâlnit cu şansa unei expansiuni serioase a propriei afaceri. Bizuindu-se pe cei 50 de milioane profituri, a propus regulatorilor bancari să să îngăduie organizaţiei sale financiare să se unească cu 7 cooperative de credit urban, care împreună se „lăudau" cu 180 milioane de yuani credite neperformante. Cele 8 s-au unit în martie 2002, formând acutala bancă comercială, singura privată la acel moment din China. Mai târziu numai în Taizhou au mai apărut alte două bănci private, dar mai mici.

Întrebat dacă speră să-şi extindă sfera de acţiune dincolo de oraşul său, bancherul admite:

„N-ar fi adevărat să spun că nu m-am gândit niciodată la asta. Dacă guvernul oferă o platformă mai largă, banca se poate dezvolta într-una naţională, rămânând focalizată pe clienţii care-şi încep afaceri."

Poate se va extinde. Pâna atunci realizatorul şi prezentatorul Emil Mirasova vă mulţumeşte pentru atenţie şi vă aşteaptă peste o săptămână la aceeaşi rubrică.