Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2006-12-04 15:13:15    
Dezvoltarea economică din Fujian, cea mai apropiată provincie de Taiwan din partea continentală a Chinei

cri-1

În paralel cu construcția de mari porturilor, se dezvoltă și zona industrială din jurul acestora. Referitor la situația dezvoltării în această zonă, un responsabil din administrația portuară maritimă a provinciei Fujian, domnul Cai Fuyong, a explicat:

„După cum știți, în prezent sunt foarte importante pentru o întreprindere nu numai materiile prime și costul forței de muncă, dar și costul transporturilor mărfurilor de pe Internet. Costul transportului pe apă este cel mai ieftin. Industria care se dezvoltă în jurul unui port are nevoie, de obicei, de încărcarea și descărcarea mărfurilor în cantități mari. Așadar, noi dorim să construim zona aceasta în baze industriale, de prelucrare și comerciale."

Până în 2010, în provincia Fujian se vor forma câteva baze speciale de petrochimie, energie, construcții auto, șantier naval etc. Atunci, valoarea producției realizate de aceste baze va depăși 45% din producția industrială totală a întregii provincii.

Construcția infrastructurală portuară din Fujian a atras mulți investitori taiwanezi. La ora actuală, domeniile informațiilor electronice, biomedicinii, mecanicii fine și alte sectoare tehnico-științifice avansate din Taiwan și-au deschis operațiuni în provincia Fujian. În februarie 2006, grupul taiwanez Youdaguangdian, cel de-al 3-lea mare producător de monitoare TV cu cristale lichide din lume, a investit în total 500 de milioane de dolari americani. Domnul Xun Dahai, un alt oficial din Xiamen, mare oraș din provincia Fujian, a spus că venirea grupului Youdaguandian a dus la atragerea mai multor investiții străine.

„Efectul acesta a adus la deschiderea la noi a câtorva zeci de alte sectoare, de exemplu sticlă cu cristale lichide, tuburi cu neon, plăci de concentrare a luminii și multe altele. Valoarea producției pentru Youdaguangdian va atinge 40 de miliarde de yuani renminbi, iar cea a producției pentru cele anexe va fi de 20 - 30 de miliarde de yuani."

Datorită condițiilor climatice similare cu cele din Taiwan, provincia Fujian a atras și investiții în domeniul agricol. De exemplu, în prezent, în județul Zhangpu din sudul provinciei Fujian sunt construite cu ajutorul țăranilor taiwanezi multe seri și pepiniere pe mari suprafețe. Domnul Xu Ciyan, din Taiwan, a creat acolo o companie de cultivare și comercializare a orhideelor. Suprafața cultivată cu această plantă a sporit de la 3 mii de mp la 14 mii de mp.

Cu aceasta, stimați ascultători, am încheiat ediția de astăzi a rubricii Meridian economic. Realizatoarea și prezentatoarea Chen Luping vă mulțumește pentru atenție. Să ne reauzim cu plăcere data viitoare.