Stimaţi ascultători, domnul George Albuţ a lucrat în anii 70 ai secolului trecut la noi, în redacţie, în calitate de expert. A publicat în luna iunie a.c. în revista Luceafărul din România un articol sub titlul Fragilul şi eternul – Povestea porţelanului chinezesc. În ediţia de azi a rubricii Cultura chineză vă prezentăn o primă parte a acestui material.

Povestea porţelanului chinezesc a început să se depene pentru mine în ulicioara Liulichang din străvechiul Beijing. Eram de prea curând oaspete pe pământul Chinei pentru a-mi ascunde permanenta uimire şi irezistibilul impuls de a pune întrebări, prizonier al atâtor judecăţi moştenite, aparţinând europeanului, pe care aveam să le abandonez curând, ajutat cu inegalabilă graţie şi discreţie de prietenii mei chinezi...

Dintre aceste judecăţi, una privea porţelanul. Mărturisesc, astăzi, când scriu aceste şiruri de epistolă, că am făcut cu destulă maliţiozitate primii paşi pe modesta, dar atât de bogata în cultură, ulicioară Liulichang, loc unde aveam să revin pe parcursul celor câţiva ani de trăire în China, cu o necurmată timiditate şi dorinţă de a învăţa şi continua o mare lecţie de artă.

La prima mea vizită în Liulichang, într-o prăvălie de porţelanuri vechi, ignoranţa mea fiind repede identificată, am fost lăsat, nu fără o anume artă a regiei, în voia mea, să cercetez şi astfel să descopăr, să mă uimesc şi astfel să-mi doresc explicaţii, să privesc şi astfel să mi se strecoare în inimă dorinţa de a reveni...

Aveam să înţeleg cum în ochii chinezului porţelanul devine opera cea mai elevată, nesupusă intemperiilor şi îmbătrănirii, precum pictura, monumentalul sau marmura statuilor. Imbogăţită de caratele vremii, contemplarea unui vas chinezesc este un act de majoră satisfacţie artistică; forma, desenul, culorile, epoca însăşi păstrându-şi prospeţimea zilei în care obiectul a fost realizat. Dar, mai presus de aceste bucurii, fiind depozitarul unei filozofii estetice remarcabile, în care timpul joacă un rol, aş îndrăzni să spun, neînsemnat, chinezul gustă, în multiple feluri şi deplin, arta porţelanului: de la desen la transparenţă, de la jocul de lumini la micile imperfecţiuni, unicate şi acestea, datorate, de altfel, mâinii visătoare pentru o clipă a artistului ori hazardului flăcării cuptorului care şi-a îndeplinit menirea. Trasnformând pământul amorf în „argila spirituală... fragilă cu un vas, indestructibilă ca o idee", cum , cu mult înţeles, releva Claudel.

Drumul porţelanului chinezesc spre legendă începe cu 6 milenii în urmă în provinciile Gansu şi Henan, în zona culturii „Yangshao" , unde sunt scoase la lumină, la începutul secolului nostru, obiecte de ceramică roşie, cu forme opulente şi desene geometrice. Contemporane cu ele sau succedându-le îndeaproape în timp sunt ceramica neagră de Longshan, cu forme alungite şi decorată cu linii incizate, ceramica de Miaodigou şi cea de Banshan, a căror paletă decorativă se îmbogăţeşte cu motive florale.

La finele culturii Longshan apare în China bronzul, dar cea care inspiră forma obiectelor făurite din acest nou material, întocmai ca în antica Eladă, este tot ceramica neoliticului târziu. În jurul anului 1300 î.e.n., tehnica bronzului atinge la chinezi un înalt grad de perfecţiune artistică. Văzând bronzurile din marile muzee ale Chinei, m-am întrebat, de ce oare nu a reuşit metalul să înlocuiască umila argilă arsă? Răspunsul este: oricât de fin ar fi fost turnate bronzurile, oricât de subtil ar fi fost împodobite, ele rămâneau metal rece, în care mâncarea şi băutura vor fi avut gust de cocleală. Nu-mi pot imagina personajele vremii bând ceai din ceşti de bronz.

Ceramica supravieţuieşte, dezvoltându-se alături de bronz, păstrându-se şi reînnoindu-se, la îndemâna tuturor şi în vasele făurite din caolin, sofisticatele bucate sau modesta fiertură de orez vor avea întotdeauna gust de omenească hrană, iar vinul sau ceaiul se vor colora şi vor aromi după sufletul celui cinstit.

Am transmis prima partea a articolului scris de domnul George Albuţ sub titlul: „ Fragilul şi eternul – Povestea porţelanului chinezesc". În ediţia următoare a rubricii Cultura chineză vom transmite a doua parte a acestui material.