Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2006-10-17 15:28:30    
Mascotele Jocurilor Olimpice din 2008 au acum un nou nume

cri-1

Mascotele Jocurilor Olimpice din anul 2008, ce vor avea loc la Beijing, au fost redenumite din „Friendlies" în „Fuwa", din cauza temerilor că numele inițail ar fi putut crea confuzii în rândul publicului, informează cotidianul Beijing Star Daily.

Comitetul de Organizare a Jocurilor Olimpice din 2008 de la Beijing (BOCOG) a anunțat oficial, pe website-ul său, această schimbare a numelui mascotelor Olimpiadei din 2008, însă a precizat că în viitorul apropiat produsele publicitare purtând aceste mascote vor utiliza în continuare vechea denumire.

Profesorul Li, de la Universitatea din Lanzhou, din provincia Gansu, a fost primul critic al numelui „friendlies" pentru mascotele olimpice, întrucât acesta se referă atât la oameni prietenoși, cât și la jocuri ale prieteniei. De asemenea, el a avut obiecții și față de ortografierea acestei denumiri în engleză, care în cazul unor greșeli de scriere sau pronunție poate avea conotații negative, respectiv „friendless" care înseamnă lipsit de prietenie, glacial, indiferent, sau „friend lies", care înseamnă nici mai mult, nici mai puțin decât „prietenul minte". Domnia-sa a propus BOCOG trei denumiri alternative – Forworld (Pentru lume), Forward (Înainte) și Forwards. El și-a motivat opțiunile prin faptul că Forworld amintește de sloganul Olimpiadei din 2008, „One World, One Dream". Experții străini și navigatorii pe Internet au susținut varianta Forwards, pentru că le-a plăcut înțelesul și pentru că se pronunță aproape la fel cu chinezescul „fuwazi".

BOCOG a respins toate aceste trei variante, optând în schimb pentru redenumirea mascotelor drept „Fuwa". Simbolizând fericirea, prosperitatea, sănătatea, norocul și inspirația, noul nume sintetizează dorințele chinezilor față de oamenii lumii. Schimbarea numelui mascotelor Olimpiadei din 2008 a primit un sprijin semnificativ din partea publicului.

Mascota celei de-a 29-a ediție a Olimpiadei de la Beijing a fost lansată oficial la 11 noiembrie anul 2005, adică cu 1000 de zile înainte de deschiderea Olimpiadei

Mascota pentru Olimpiada de la Beijing nu este una singură, ci formată din 5 membri. Având ca scop să transmită calitățile a cinci copii care formează un cerc de amici buni, cei Cinci Prieteni reunesc de asemenea specificul a patru cunoscute animale din China "peștele, ursul Panda, antilopa tibetană, rândunica" și a flăcării olimpice. Toți cei cinci membri ai familiei respective au strânsă legătură cu sportul. Peștele înoată în apă, ursul Panda hoinărește prin pădure, antilopa aleargă pe câmp, rândunică zboară în înaltul cerului, iar flacăra olimpică arde mereu promovând spiritul olimpic.

Familia respectivă are un nume colectiv, adică "Fuwa", ce înseamnă copilașii care aduc fericirea. Fiecare din cei Cinci Prieteni are un nume din două silabe care se repetă - o cale tradițională de exprimare a afecțiunii față de copii în China. Beibei este peștele, Jingjing este ursul Panda, Huanhuan este flacăra olimpică, Yingying este antilopa tibetană și Nini este rândunica. Dacă cele cinci silabe sunt rostite consecutiv - Bei Jing Huan Ying Ni - se obține expresia "Bine ați venit la Beijing", o invitație plină de căldură ce reflectă misiunea celor Cinci Prieteni de tineri ambasadori ai Jocurilor Olimpice.

Aidoma celor 5 cercuri olimpice, din care sunt inspirate culorile lor, cei cinci prieteni vor transmite un mesaj al prieteniei și păcii și binecuvântări din China copiilor din întreaga lume.