Apariţia literaturii reprezintă un semnal important al dezvoltării superioare a unei civilizaţii. În secolul 7 î.e.n. a apărut „Cartea cântecelor", prima antologie de poezii din ţara noastră. În aceasta se găsesc atât poeme, versuri satirice, pastorale, cântece de dragoste, cât şi descrieri de război, imnuri, texte omagiale şi poezii de muncă. Nu au fost create de o singură persoană. Cartea a apărut cu câteva sute de ani mai devreme decât cunoscuta epopee greacă „Ileada" a lui Homer. În ediţia de azi a rubricii Cultura chineză, vă facem cunoştiinţa cu această carte care marchează începutul literaturii chineze.

„Cartea cântecelor" este prima antologie de poezii străvechi din istoria Chinei. Sunt reunite 305 creaţii scrise într-o perioadă de peste 500 de ani, de la începutul dinastiei Zhou de Vest (secolul 11 î.e.n.) până la mijlocul Epocii Primăverii şi Toamnei (secolul 7 î.e.n.). Cartea are trei părţi: Feng, Ya şi Song. Primele 160 de poezii sunt creaţii populare din 15 principate de pe teritoriul Chinei. Ya, a doua, are 105 poezii şi cântece vesele din capitala dinastiei Zhou. Ultima, Song cuprinde 40 de poezii dedicate ritualurilor religioase şi comemorative, elogiomd meritele şi contribuţia strămoşilor.

Din punctul de vedere al formei, antologia este alcătuită în marea majoritate din versuri de câte 4 caractere chinezeşti. Sunt şi poezii cu două, trei sau 5,6,7 şi chiar 8 caractere. Se întâlnesc adeseori repetiţii, aliteraţii şi rime reluate. Aceste procedee dovedesc flexibilitatea şi diversitatea stilistică, textele având un caracter muzical pronunţat.

Primul capitol, Feng (vântul), reprezintă partea de rezistenţă a acestei opere. Aceasta pentru că versurile sunt creaţii folclorice, deloc sau puţin prelucrate sau artificial tălmăcite. Ele reflectă policromia cântecelor populare din dinastia Zhou. Textele din această secţiune reflectă viaţa reală a oamenilor de rând, setea tinerilor pentru o dragoste sinceră şi frumoasă. Există şi versuri care exprimă interogări ale sclavilor la adresa stăpânilor, care duceau o viaţă de huzur, fără să fie nevoiţi a munci.

Autorii poeziilor din carte sunt foarte diverşi. Sunt şi lurători de rând şi soldaţi, dar şi demnitari, cărturari, oficiali. Multe poezii sunt anonime.

Textele din carte aveau diferite destinaţii. O parte serveau ritualurilor de diferite genuri. Altele pentru a fi cântate, pentru distracţie, dar unele exprimă opiniile autorilor faţă de problemele sociale şi politice. Ulterior cartea a devenit obiect de studiu în şcolile fiilor de nobili. Studiul cărţii şi memorarea poeziilor erau necesare pregătirii culturale a acestei clase, fiind inclusă în lista lucrărilor clasice de cea mai mare importanţă din ţara noastră. Pregătirea pe această cale avea drept scop principal să înfrumuseţeze limbajul. În ritualuri sau la alte ceremonii şi ocazii oficiale era necesară introducerea unor versuri din această carte pentru a se exprima în mod indirect intenţia vorbitorului. Confucius a dat înalte aprecieri acestei antologii, arătând: „Nu poţi vorbi dacă nu ai învăţat Cartea cântecelor".

Cum se vede, Cartea cântecelor reprezintă un punct de pornire strălucit şi un semn al dezvoltării timpurii a literaturii chineze. Voluml are trimiteri la aproape toate compartimentele vieţii sociale din vechimea Chinei, precum munca şi dragostea, războiul şi înrobirea, asuprirea şi rezistenţa; apoi obiceiuri şi datini, căsnicia, recepţii oficiale, naşterea şi moartea, cinstirea memoriei strămoşilor. Sunt evocate fenomene astronomice, apar aspecte geomorfologice şi de floră şi faună etc. Cartea constituie un important document pentru cercetarea limbii şi a istoriei chineze în perioada dintre secolele 11 până la 6 î.e.n.