Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2006-06-14 19:19:39    
Seminar economic româno-chinez

cri-1

La Ambasada României din Beijing a avut loc la 28 septembrie 2005 „Seminarul economic româno-chinez Beijing-2005". Organizată de Ministerul Român al Economiei și Comerțului, manifestarea a reunit peste 30 de reprezentanți ai acestei instituții, titulari ai unor agenții și regii naționale specializate, și ai Camerei de Comerț România-China, precum și întreprinzători din sectorul privat. Au fost prezenți și peste 70 de reprezentanți ai mediului de afaceri chinez din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii. Au participat ambasadorul român, Viorel Isticioaia Budura, secretarul de stat în Ministerul român al Economiei și Comerțului, Octavian Bâgiu, și reprezentantul Ministerului chinez al Comerțului, Zhou Guanchao. Scopul reuniunii a fost relansarea relațiilor economice bilaterale dintre România și China, prezentarea mediilor investiționale românesc și chinezesc și a principalelor oportunități de afaceri, asigurarea contactului direct între oamenii de afaceri din cele două țări și stabilirea unor proiecte de colaborare viitoare.