Numele României l-am auzit pentru prima dată, în limba chneză, pe băncile şcolii, de la profesorul meu de geografie şi de atunci numele acestei frumoase ţări mi-a rămas adânc întipărit în minte, lăsând o impresie deosebită în sufletul meu de copil. În vara anului 1953, când eram student în anul al treilea la Facultatea de Limba Engleză a Institutului de Limbi Străine din Beijing, am avut fericirea să fiu trimis în România pentru a face studii de limba română. Chiar în timpul primilor ani de studii la Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti, m-am simţit atras de dulcea limbă românească, de duioşia poetică a versurilor eminesciene. Devenind ulterior unul dintre primii cunoscători chinezi ai limbii române, mi-am închinat o bună parte a muncii mele ca interpret, mai întâi pe tărâm diplomatic, lucrând între 1956-1967 la ambasada chineză de la Bucureşti şi la Ministerul Afacerilor Externe. În această perioadă am avut cinstea de a fi unul dintre interpreţii lui Deng Xiaopin, secretar general al C.C.al P.C.Chinez, când participa în iulie 1965 la Congresul al IX-lea al P.C. Român, iar în iunie 1966 de a fi unul dintre interpreţii premierului Ciu Enlai, când făcea o vizită oficială de prietenie în România.

În septembrie 1968, puţin timp după inaugurarea emisiunilor în limba română de la Radio Beijing (actualul RCI), am fost transferat de la MAE la secţia de limba română a postului de Radio Beijing, unde am lucrat până la ieşirea la pensie în 1996, activând între 1971-1986 ca redactor-şef al secţiei de limba română.

Pentru mine constituie o deosebită mândrie faptul că, în anii tinereţii, am tălmăcit direct din limba română o parte din creaţiile poetice esenţiale ale marelui poet Mihai Eminescu. În 1957 am tradus pentru prima dată direct din limba română trei poezii eminesciene: Ai noştri tineri, Criticilor mei şi Lacul, pe care le-am publicat în revista de traduceri din Beijing Literatura universală din ianuarie 1958.

Ulterior, mereu sub pecetea sentimentelor de mare admiraţie faţă de Bădiţa Mihai, m-am străduit împreună cu Ge Baoquan, renumit traducător chinez din literatura rusă, şi cu doamna Li Ninlai să scot volumul Eminescu – Poezii, care a văzut lumina tiparului la prodigioasa Editură Yiwen (Traducerea) din Shanghai în vara anului 1981. Apărută într-un tiraj de 6500 de exemplare, cartea Eminescu: Poezii s-a epuizat numai în trei zile, dovadă că a avut o mare priză la publicul de iubitori chinezi de poezie.

Impresia mea despre Eminescu o pot expune laconic, în stil oriental: Lirism, frumuseţe, umanism, patriotism, la care se adaugă muzicalitatea perfectă a versurilor. Astăzi geniul poetic al lui Eminescu este bine cunoscut în China, alături de celebrităţile liricii universale.

În iunie 1989 am fost invitat în România cu ocazia Centenarului trecerii în nefiinţă a lui Mihai Eminescu. Cu acest prilej Uniunea Scriitorilor din România mi-a decernat diploma „.Eminescu". Iar în anul 2000, preşedintele României, Emil Constantinescu, mi-a conferit medalia comemorativă „150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu", pentru contribuţia mea deosebită, adusă la promovarea operei eminesciene.

Pe lângă acestea, constituie pentru mine o bucurie de necuprins faptul că am editat în 1990, la Editura pentru Turism din Bucureşti o culegere de povestiri umoristice chineze, Supă de ginseng, împreună cu Lia Maria Andreiţă şi Ion Andreiţă, iar în 1993, la Editura Paco, un amplu volum de fabule antice chineze „Comoara înţelepciunii", tot în traducerea mea, dar în colaborare cu Elvira Ivaşcu.

Întreaga mea carieră profesională este strâns legată de România, minunată ţară pe care o consider drept a doua mea patrie.

În 1957 am scris ca exerciţiu în limba română două poezii:

Perla

Ca o perlă sfioasă aş vrea să fiu,

Perlă ce se ascunde în al mării străfund,

Când oamenilor li se dăruieşte cu chipu-i rotund,

Abia atunci îşi descoperă întreaga lucire şi sclipătul viu...

Niciodată

Niciodată n-am să mă satur, nicicând

Un cântec de dor să-ţi cânt

Sub un cer incendiat de amurg

Când clipe dulci ca veacurile curg,

Nicicând n-am să uit surâsul tău

Blând ca luna oglindită pe un pârău

Şi zâmbetul tău copilărescu şi senin,

Ce-mi va pluti în amintire, lin.

Xu Wende