Cine vorbeşte de cultura tradiţională a Chinei nu îl poate uita pe Confucius. Pe o listă numită „Topul celor 100 de personalităţi care au avut influenţe însemnate asupra istoriei umane", redactată în anii 70 ai secolului trecut de un scriitor american, Confucius era clasificat pe locul al 5-lea, urmând lui Isus Christos, Sakiamuni şi altor doi. Pentru chinezi însă Confucius ar figura foarte posibil pe primul loc într-un asemenea clasament, deoarece fiecare chinez este influenţat într-o măsură mai mare sau mai mică de învăţătura lui.

Confucius este fondatorul şcolii ce-i poartă numele. De-a lungul celor peste 2000 de ani, influenţa gândirii confucianiste asupra ţării noastre se poate găsi nu numai în domeniile politic şi cultural, dar şi în comportamentul şi mentalitatea fiecărui chinez. Unii autori străini califică gândirea confucianistă drept o adevărată religie a Chinei. De fapt însă, Şcoala confucianistă era doar una din multele şcoli ideologice din China antică, ea fiind o ideologie filosofică, şi nu o religie.

Confucius s-a născut în 551 î.e.n. şi a trecut în nemurire în 479 î.e.n. Numele lui în limba chineză este „Kong Qiu", iar oamenii din posteritate îi numesc cu veneraţie „Kong Zi". El a trăit în Perioada Primăverii şi Toamnei din istoria Chinei.

Confucius nu a ocupat vreun post dregătoresc însemnat. În respectiva perioadă, a se bucura de educaţie constituia un privilegiul aristocraţilor. Confucius contravenind acestui privilegiu, a recrutat discipoli neţinând seama de provenienţa şi situaţia socială a acestora. Se spune că a avut 3000 de discipoli, dintre care câţiva au devenit ulterior mari învăţaţi, ca şi dascălul lor. Aceştia au continuat şi dezvoltat gândirea lui Confucius.

Dar de ce doctrina lui Confucius a putut să ocupe tot timpul o poziţie preponderentă în epoca feudală a Chinei? Pentru că ideea sa despre ierarhizarea strictă a societăţii şi concepţia sa reformatoare corespund intereselor clasei dominante, fiind totodată favorabile stabilizării şi dezvoltării sociale. Confucius a subliniat ordinea şi norma etică riguroasă, considerând drept un păcat grav dacă un subaltern nesocoteşte voinţa superiorului şi un fiu contrazice pe părinte.

În secolul 2 î.e.n., când China devenise un imperiu centralizat, puternic şi unit, clasa dominantă a descoperit că teoria lui Confucius este foarte potrivită pentru menţinerea stabilităţii societăţii feudale, i-a acordat statutul de singura doctrină ortodoxă a statului, eliminând totodată toate celelalte şocoli şi curente ideologice.

Ideile, cuvintele şi faptele lui Confucius au fost consemnate într-o carte intitulată „Analecte" (Cugetări), care conţine în principal citate din Confucius şi dialoguri între dascăli şi ucenici.

Învăţătura lui Confucius este pe cât de vastă, pe atât de profundă. Multe concepte confucianiste au o semnificaţie actuală şi în zilele noastre. O mulţime din aforisme din Analecte au devenit proverbe des folosite de chinezi contemporani. Bunăoară: „Dacă pleci la drum cu doi inşi, cel puţin unul poate să-ţi dea sfaturi bune." Proverbul ne spune că oamenii trebuie să înveţe unul de la altul, căci fiecare îşi are aspectele pozitive.

Li Jiayu