Ascultaţi Radio China Internaţional! În minutele următoare rubrica (Semnal: Viaţa culturală)

Stimaţi ascultători, după cum v-am mai spus, pe 29 ianuarie poporul nostru a păşit pragul Anului Câinelui după calendarul şi zodiacul tradiţional chinezesc. Este firesc ca prietenul cel mai apropiat al omului să devină în această perioadă un subiect des abordat în ţara noastră. În ediţia de astăzi a rubricii noastre avem în faţa microfonului câţiva folclorişti pe care îi invităm să facă o scurtă incursiune în tradiţiile privitoare la locul câinelui în tradiţia culturală chinezească.

Domnul Tao Lifan, vicepreşedinte al Societăţii Chineze de Folcloristică, profesor de la Univertatea Centrală a Naţionalităţilor din Beijing, este un specialist consacrat în cercetarea culturii etnografice din ţara noastră. El ne-a spus: (Banda 1)

„Câinele este o prezenţă frecventă nu numai în cultura chineză, ci şi în cea universală, deoarece el este un devotat prieten şi ajutor al omului. În poveştile populare se întâlnesc multe legende despre câine. Elocventă este una dintre acestea legată de provenienţa orezului, legendă care circulă de altfel la mai multe etnii minoritare din ţara noastră. Potrivit legendei, numai după ce câinele a furat din Palatul Ceresc grăunţe, strămoşii noştri au început să cultive orezul, care a devenit unul din principalele alimente ale oamenilor de astăzi. "

Începutul legăturii strânse a câinelui cu omul, şi a prezenţei sale în tradiţia culturală a naţiunii chineze se pierde în negura istoriei. Wang Zuoyi, cercetător folclorist din Beijing, opinează că prezenţa câinelui în tradiţia noastră culturală îşi are obârşia în partea centrală a Chinei, în zona judeţului Huaiyang al provinciei Henan de astăzi, zonă unde a trăit Fu Xi, un strămoş legendar al chinezilor. În Huaiyang se mai poate vedea în popor un fel de jucărie – o figurină de câine din lut -- care poate fi folosită ca un instrument muzical de suflat. Wang Zuoyi a spus: (Banda 2)

„Câinele din lut reprezintă un idol al culturii totemului din antichitate. După cum este consemnat în analele judeţului Huaiyang, figurina îl înfăţişează pe Fu Xi, strămoşul legendar al chinezilor. Pictografic, caracterul Fu din limba chineză este compus din două părţi: un om şi un câine. Se poate spune că de aici a început respecul omului faţă de câine."

După supoziţia unor specialişti, relaţia omului cu câinele a fost stabilită aproximativ cu 15 mii de ani în urmă. Asemenea relaţie este ilustrată şi de multe proverbe străvechi din limba chineză, cum sunt „Câinele abuzează de puterea omului", „Când stăpânul e zeificat, şi câinele se înalţă în cer".

Bai Gengsheng, vicepreşedintele Asociaţiei Folcloriştilor din China, a spus că la începutul începuturilor naţiunea chineză se ocupa exclusiv de vânătoare. Pe urmă a intrat într-o perioadă de civilizaţie agricolă. În acest proces lung, omul şi câinele, interdependenţi fiind, au stabilit între ei profunde sentimente. Bai Gengsheng a spus:

(Banda 3)

„Într-o societate în care oamenii se îndeletnicesc exclusiv cu vânătoarea, câinele constituie un important mijloc de producţie. Deşi naţiunea chineză a devenit una având producţia agricolă drept principală ocupaţie, totuşi ea continuă să respecte şi să iubească câinele ca un prieten. Chiar există unele zone unde chinezii venerează câinele ca pe un zeu. Consider că legenda despre provenienţa orezului de care a pomenit adineauri domnul Tao Lifan este cât se poate de convingătoare. Legenda spune că boabele de orez erau păstrate de mama Împăratului Ceresc (de Jad). Câinele, ca un animal curajos şi iscusit în furtişaguri, a reuşit să traverseze Râul Argintiu (Calea Laptelui), a furat seminţele şi le-a adus în lumea pământească. Iată de ce în China câinele este socotit părintele culturii orezului, bucurându-se de preţuire şi afecţiune deosebită. Dovada poate fi găsită şi în limba chineză, bunăoară, cuvintele orez şi a fura au aceeaşi pronunţie."

China este o ţară multinaţională. În cultura multor etnii minoritare există de asemenea bogate referiri la locul câinelui în tradiţia lor. Manciurenii, care trăiesc în partea de nord a Chinei, nutresc sentimente de respect şi chiar veneraţie faţă de câine, deoarece potrivit unei legende, un câine inteligent şi curajos l-a salvat de la moarte pe Nurhachi, strămoşul lor, într-un moment de primejdie de moarte. Până în zilele noastre manciuenii refuză să consume cărne de câine şi nu poartă căciulă sau cojoc din blană de câine. Multe naţionalităţi minoritare din sudul ţării noastre precum Miao, Yao, She şi altele, îl venerează pe Panghu ca pe străbunul lor. Panghu este numele unui câine legendar, care a săvârşit fapte de vitejie extraordinare pentru suveran. Ulterior a luat de soţie pe o prinţesă cu care a avut o mulţine de urmaşi. În epopea etniei Yao „Marea baladă dedicată regelui Pang" şi cea a etniei Miao „Vorbe din antichitate" se pomeneşte de Panghu. Alte minorităţi din sud socotesc câinele drept un sprijin de nădejde, cel mai bun partener şi cel mai devotat camarad de luptă. Iată de ce în datinile grupurilor Jingpo, Lahu, Lili, Yao, chiar şi ale naţionalităţii Han (chineză) din unele zone există „Sărbătoarea de gustare din noua recoltă" şi „Sărbătoarea orezului de câine", cu care prilej, primul castronaş de orez nu este preparat pentru om, ci pentru acest animal.

La etnia Naxi din sudul Chinei circulă o legendă potrivit căreia demult, demult, oamenii trăiau doar de 13 ani, pe când câinii ajungeau la 60 de ani. Oamenii şi-au dat seama că viaţa lor e prea scurtă şi nu aveau timp suficient ca să lase urmaşi, iar câinii aveau o viaţă prea lungă şi prea obositoare pentru ei, căci în tot cursul anului trebuia să alerge şi să vâneze. Aşa că oamenii s-au rugat de zeitatea din cer să schimbe viaţa omului cu cea a câinelui. Naxienii consideră că viaţa lor de după 13 ani le-a fost dată de câine. Cunoscutul folclorist Bai Gengsheng ne-a spus: (Banda 4)

„Pentru locuitorii triburilor Moso din etnia Naxi, câinele constituie binefăcătorul care le-a prelungit viaţa. Ori de câte ori vin ultima zi şi prima zi a anului, naxienii celebrează festivalul maturităţii. Cu acest prilej băieţilor de 13 ani li se dă o pereche de pantaloni, iar fetelor de aceeaşi vârst㠖 o rochiţă, faptul marcând intrarea lor în rândul celor maturi. Dar înainte de a le purta, şi băieţii şi fetele trebuie să pună simbolic pantalonii şi rochiţa pe corpul unui câine. Asta înseamnă că omul matur trebuie să facă primul cădou câinelui."

V-am prezentat câteva crâmpeie din tradiţiile despre locul câinelui în viaţa culturală a naţiunii chineze. Cu aceasta am încheiat ediţia de astăzi a rubricii „Viaţa culturală".