 Dragi prieteni, în provincia Hainan din extremitatea sudică a Chinei trăiește un bătrân mai aparte. Cu trei ani în urmă a părăsit mediul urban comod și familiar lui și s-a întors în îndepărtatul său sat natal din munți. În urma întoarcerii acestuia, micul sat, sărac și înapoiat odinioară, a cunoscut schimbări uriașe. Sătenii de aici încep să trăiască la fel ca orășenii. Cel în cauză este Chen Suhou, fost viceguvernator al provinciei Hainan. Vă propunem astăzi să mergem împreună în satul respectiv și să vedem ce-i cu acest bătrân de aproape 70 de ani.
Songmei, sat îndepărtat din creierii munților se găsește în comuna Nanbao, județul Lingao, provincia Hainan. Aici lumea poate vedea deseori un moș zâmbitor, cu pielea bronzată, plimbându-se prin sat și având cu el o sacoșă cu sticle de apă. Bătrânul este Chen Suhou. În afară de îmbrăcămintea ceva mai îngrijită, pare unul din țăranii locului. La fel ca în celelalte peste 170 de gospodării din sat, Chen Suhou a amenajat în fața casei sale un petic de pământ, unde a plantat mai mult de 10 soiuri de legume, între care varză chinezească, morcov și fasole.
Acest om obișnuit la prima vedere, este însă „cel mai dinstins" țăran din provincia amintită. El a fost 7 ani viceguvernator al provinciei Hainan, însărcinat cu problemele agricole și, ulterior, vicepreședinte al Adunării provinciale Hainan a Reprezentanților Poporului ( organ legislativ local), deținând funcții înalte timp de peste 10 ani. După ce a ieșit la pensie în 2003, Chen Suhou, împreună cu soția sa, a revenit în satul său natal, în mijlocul țăranilor. Referindu-se la opțiunea făcută, Chen Suhou a mărturisit că aceasta s-a datorat profundului atașament pe care-l are față de țărani.
( sunet 1 ) „ A trăi în oraș sau la țară a fost o alegere importantă în viața mea. În toți anii de activitate am avut contacte frecvente cu țăranii. Ca urmare, am sentimente profunde față de aceștia și față de agricultură. "
În prezent se pot întâlni în țara noastră peste 1500 foști demnitari cu rang de la viceguvernator în sus care sunt pensionați. Majoritatea acestora trăiesc în orașe mari, unde se bucură de servicii medicale de calitate, ca și de numeroase înlesniri în viața cotidiană. Chen Suhou poate fi socotit o excepție printre ei.
Inițial Chen Suhou a revenit la țară cu intenția de a-și petrece în liniște anii de bătrânețe. Dar atunci când a juns în locurile natale, a observat că satul Songmei rămăsese în continuare un colț sărac și subdezvoltat. Sătenii trăiau în majoritatea lor din cultivarea orezului. Venitul mediu anual pe cap de locuitor era de doar circa 1000 de yuani. Nici o fată din alte părți nu voia să se mărite aici. Situația l-a determinat pe Chen Suhou să-și modifice intenția inițială.
( sunet 2 ) „Satul nu a scăpat de sărăcie. Pentru aceasta sunt și eu responsabil, deoarece am fost viceguvernator și răspundeam de agricultură și de activitatea de ajutorare a populației sărace. N-aș putea să mai fac ceva? Vreau să contribui la eliminarea sărăciei, la îmbogățirea meleagului natal, și, pentru aceasta, la soluționarea unor probleme."
Chen Suhou a constatat că monocultura constituia „problema esențială" ce a contribuit la sărăcia satului Songmei. Localnicii nu plantau decât tradiționalele culturi: cartofi dulci și orez. În ciuda producției mari, aceste culturi nu aveau mare eficiență economică. În schimb, alte sate din zonă s-au îmbogățit în urma cultivării bananelor. Viceprimarul comunei Nanbao, Wang Ru, a tras concluzia că aceasta este din cauza concepției tradiționale a sătenilor de „prețuire" a culturilor cerealiere și „ignorare" a celor rentabile economic.
( sunet 3 ) „ Pentru dezvoltarea producției bananelor mai trebuie soluționate diferite probleme. Lucrul cel mai important este schimbarea mentalității oamenilor."
Pentru aceasta, fostul guvernator Chen Suhou s-a chinuit mult.
|
