Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2005-11-28 21:28:36    
Reforma sistemului de impozitare pentru persoane fizice din China

cri-1

Forul legislativ suprem chinez a aprobat cu o majoritate covârșitoare, în octombrie 2005, un amendament la legea impozitului pe venit pentru persoanele fizice. Aceasta reprezintă cea mai importantă revizuire de la elaborarea legii menționate, în 1980. Conținutul-nucleu al acestui amendament constă în creșterea sumei scutite de impozit din venitul lunar personal de la 800 de yuani renminbi în prezent, la 1600 de yuani . Specialiștii în domeniu consideră că această măsură va influența major situația economică a populației din diferitele pături sociale din China. În ediția de astăzi vă vorbim despre situația în acest domeniu din țara noastră.

Amendamentul privind legea impozitelor pe venit pentru persoanele fizice care a fost aprobat la 27 octombrie a.c., a stârnit în mod deosebit atenția așa-numitelor „gulere albe" din China. Potrivit noilor modificări ale legii, plafonul scutit de impozitului pe venitul lunar pentru persoanele fizice va fi ridicat, începând din ianuarie 2006, de la 800 de yuani renminbi la 1600 de yuani. Noul amendament a fost salutat de masele largi ale populației cu venituri mijlocii și mici din țară.

Doamna Chen Yuexiu din provincia Shanxi din nordul Chinei ne-a spus că ea are salariu lunar de 1700 de yuani. Aprobarea noului amendament înseamnă reducerea impozitului. Ea a făcut o socoteală.

------------------banda 1 -----------------

„O mare parte din salariul meu este destinată restituirii creditelor la casa cumpărată de mine . Dacă se adaugă și alte cheltuieli, spre exemplu telefonul, transportul etc., mie îmi rămân foarte puțini bani. În viitor însă, o să plătesc lunar cu 8o de yuani mai puțin decât înainte."

Potrivit unei statistici, în prezent 90% dintre persoanele fizice din China trebuie să plătească impozitul pe venit la plafonul scutit de 800 de yuani, însă de anul viitor, peste 50% dintre acestea nu vor mai plăti lunar impozitul conform noii modificări a legii. Pentru cealaltă jumătate, volumul impozitului pe venitul lunar personal se va reduce. Diminuarea anuală a impozitelor de acest tip va fi în total de 28 de miliarde de yuani reminibi.

Oamenii de rând au mare grijă de „pușculița cu bani a familiei". Specialiștii în domeniul economic urmăresc îndeaproape acțiunea pârghiilor acestui impozit asupra macroeconomiei. Iar sociologii au în verdere micșorarea decalajului dintre bogați și săraci. Toate acestea explică de ce acest amendament a stârnit un atât de mare interes în rândul diferitelor pături sociale din China.

Astăzi ne oprim aici . Mâine vom continua tot pe această temă.