Naţionalitatea manciuriană este una dintre cele mai numeroase minorităţi naţionale din China, cu o populaţie de circa 10 682 000 de oameni, fiind răspândită aproape în toate zonele ţării, mai ales în provincia Liaoning din nord-estul Chinei.

Această etnie foloseşte limba manciuriană care aparţine familiei limbilor altaice, ramura manciuriană având două dialecte. Ca urmare a îndelungatei convieţuiri cu naţionalitatea han şi a contactelor frecvente cu aceasta, majoritatea populaţiei manciuriene vorbeşte chineza, numai o mică parte din zonele îndepărtate şi bătrânii mai ştiu să vorbească limba manciuriană, creată în secolul al 16-lea pe baza limbii mongole. Acum manciurienii folosesc limba chineză.

Etnia manciuriană a avut o religie care a dispărut în prezent.

Istoria naţionalităţii manciuriene numără peste 2000 de ani. Manciurienii locuiesc din generaţie în generaţie în zona cursulului inferior al Fluviului Helongjiang şi bazinul Fluviului Wusuli, în nordul Munţilor Changbai, fiind cunoscuţi sub numele de Sushen, Mochang, Yilou, Fojie şi apoi Nuzhen. În secolul al 12-lea, a fost creată dinastia Jin. În anul 1583, Nuerhachi a unificat toate triburile de Nuzhen şi a întemeiat sistemul Baqi (un sistem de organizare a armatei şi de înregistrare a stării civile pentru populaţia manciuriană) şi a creat limba manciuriană. Sistemul Baqi, potrivit căruia populaţia este împărţită în 8 grupuri, şefii fiecărui grup preluând automat funcţia de comandanţi de armată în timpul războiului, iar toţii membrii grupurilor fiind luptători pe viaţă, are un caracter politic, militar şi productiv, constituind organizarea de bază a societăţii manciuriene. În anul 1636, a urcat pe tron Huangtaiji, care a şi schimbat denumirea clasei dominante în dinastia Qing. În anul 1644, armata acestei dinastii a pătruns în centrul Chinei, devenind ultima dinastie feudală unită din istoria ţării. După Revoluţia din anul 1911, ( revoluţia burghezo-democratică chineză, condusă de doctorul Sun Yatsen), această etnie a căpătat denumirea de naţionalitatea manciuriană. Populaţia manciuriană a adus mari contribuţii la unificarea Chinei, la administrarea zonelor de frontieră şi la dezvoltarea economică şi culturală din aceste regiuni.

De-a lungul istoriei, manciurienii au contribuit semnificativ la dezvoltarea culturii chineze. În afara cărţilor redactate în limba manciuriană, aproape toate capodoperele din literatura chineză sunt traduse în această limbă. În afară de literaţi, în rândul populaţiei manciuriene au apărut şi un mare număr de pictori. Şi muzica acestei etnii este foarte cunoscută. Toţi manciurienii sunt buni dansatori şi cântăreţi.

Locuinţele acestei etnii au în general două camere principale cu uşile dând spre sud. În camera dinspre exterior se află o vatră. Iar în cealaltă, pe pereţii dinspre sud, vest şi nord sunt dispuse un rând de "Kang" legate între ele. Kang este o suprafaţă plană care prelungeşte cuptorul şi pe care se poate dormi. Kang-ul construit în felul acesta este foarte practic pentru viaţa cotidiană, el având forma unei canapele şi constribuind la menţinerea căldurii din cameră.

Manciurienii sunt şi buni călăreţi şi trăgători, deprinzând de mici aceste îndeletniciri. Ei acordă o mare atenţie ritualurilor. Există un ceremonial complet la întâlnirea cu cei în vârstă, sau la cea între prieteni şi rude.

Sărbătorile manciurienilor sunt aproximativ aceleaşi cu cele ale nţionalităţii han.

Dragi prieteni, în cadrul rubricii noastre v-am prezentat minoritatea manciuriană, una dintre cele mai numeroase naţionalităţi din China. Realizatoarea şi prezentatoare Lin vă mulţumeşte pentru atenţie.