Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2005-04-22 15:47:17    
Călătorie la Shanghai și Hangzhou – partea a II-a

cri-1
După ce săptămâna trecută v-am prezentat impresii despre Shanghai, prima etapă a călătoriei făcute împreună cu un grup de prieteni la începutul acestei luni, astăzi continuăm să vorbim despre unul din cele mai frumoase orașe din China, Hangzhou, pe care l-am vizitat în cursul aceleiași excursii.

La Hangzhou, reședința administrativă a provinciei Zhejiang, am ajuns după două ore de mers cu trenul de la Beijing, către sud-sud-vest. Pentru că nici unul dintre noi nu mai fusese în acele locuri, am preferat să ne alăturăm unui grup organizat de turiști chinezi veniți din alte zone ale Chinei. De la gara din hangzhou ne-am îmbarcat într-un autocar ce ne-a dus la cel faimos lac din China, Lacul de Vest. Când exploratorul italian Marco Polo, acum 700 de ani, a calificat orașul Hangzhou drept cel mai frumos oraș din lume, el nu avea cum să știe cât de limpede va deveni, peste ani, apa Lacului de Vest. Conform specialiștilor, transparența lacului a atins în medie 60,07 centimetri în anul 2004, ceea ce înseamnă că obiectele aflate la o adâncime de circa 60 de centimetri sunt vizibile cu ochiul liber.

"Lacul de Vest este considerat a avea acum apa de cea mai bună calitate din istoria sa, iar transparența apelor sale continuă să crească", ne-a spus Wu Zhiying, director adjunct al Administrației apelor Lacului de Vest din Hangzhou.

Avînd o suprafață de 6,5 kilometri pătrați, Lacul de Vest este cel mai important punct de atracție din Hangzhou. De sute de ani a devenit faimos pentru frumusețea sa originală. Aproximativ 400.000 de metri cubi de apă reciclată sunt pompați zilnic din râul Qiantang, ceea ce se traduce prin faptul că lunar întreaga cantitate de apă a lacului este schimbată. "Prin acest sistem se pompează un volum total de 120 de milioane de metri cubi de apă proaspătă în acest lac în fiecare an și putem spune că Lacul de Vest a devenit acum un lac curgător", a continuat Wu Zhiying, adăugînd că în trecut apa lacului era schimbată o dată în fiecare an.

În același timp, adâncimea medie a apei lacului a crescut și ea, de la 1,65 metri la 2,27 metri, iar volumul apei lacului a ajuns la 14 milioane de metri cubi, sporind cu 40% în comparație cu perioada anterioară.

Pentru a menține un ecosistem echilibrat, peste 1 milion de plante din 66 de tipuri au fost plantate în jurul lacului, care a devenit un loc preferat de păsări precum rața sălbatică și cormoranul.

Următoarea etapă a călătoriei noastre la Hangzhou la fost o plantație de ceai. Ceaiul Longjing, unul din cele mai faimoase soiuri de ceai din China și din lume, este cultivat aici, în apropiere de Hangzhou, în plantații special îngrijite. Am fost foarte norocoși să constatăm că exact în această perioadă, adică între jumătate lunii martie și cea a lunii aprilie, este perioada de cules a ceaiului verde Longjing. Acesta se prepară după o tehnică specială, care ne-a fost prezentată de specialiști de la o stațiune de cercetare a ceaiului, de la circa 25 de kilometri de Hangzhou. Ceaiul verde Longjing are efecte terapeutice extraordinare, ajutînd la tratarea ulcerului, a afecțiunilor ficatului și la eliminarea toxinelor din organismul uman.