Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2004-12-17 22:05:47    
Un grup de informații sociale din China(rezerva)

cri-1
McDonalds și-a mutat la Shanghai sediul general pentru China

Directorul general al lanțului de restaurante de fast food McDonalds a declarat ieri la Shanghai că la începutul anului viitor sediul general pentru China va fi mutat din Hong Kong la Shanghai. Fu Guocheng, directorul general pentru China a justificat actul afirmând că mutarea are o semnificație strategică pentru exploatarea pieței chineze a acestui tip de restaurante.

De la deschiderea primului restaurant McDonalds în Shezhen în anul 1990, s-a ajuns la 620 de filiale deschise în 25 de provincii ale Chinei, cu o investiție totală ce depășește 500 de milioane de dolari americani. În acestea lucrează peste 50 000 de oameni. Mai mult de 99,97% sunt angajați autohtoni.

Partea continentală a Chinei a devenit cea mai promițătoare piață pentru firma. Încasările cresc an de an. McDonalds intenționează să deschidă în China peste 100 de restaurante.

Aflată printre cele 500 cele mai mari întreprinderi din lume, firma se află în fruntea în ce privește volumul desfacerilor cu amănuntul în sectorul serviciilor. McDonalds are deschise peste 30 000 de restaurante în 119 țări și regiuni ale lumii, oferind zilnic gustări la peste 47 de milioane de oameni.

China va valorifica prioritatea în combaterea cancerului

În cadrul simpozionului chino-francez consacrat combaterii cancerului, desfășurat la 13 decembrie la Shanghai, rectorul adjunct al Academiei Chineze de Științe, Chen Zhu a afirmat că în combaterea cancerului, țara noastră are în față o serie de oportunități și provocări.

În ultimii 20 de ani cazurile de îmbolnăvire cu cancer în rândul locuitorilor din orașele chineze se apropie de media din țările dezvoltate. Cancerul la plămâni, mamară, la colon, cel de rect sau de prostată cunosc o creștere alarmantă. Iar în mediul rural se depistează mai multe cazuri de cancer la stomac și cancer esofagian. Cancerul la plămâni, cel de ficat și la stomac reprezintă cele mai grave trei situații de îmbolnăviri, atât în orașe cât și la sate.

Odată cu procesul de modernizare, vom putea pune treptat sub control cazurile de îmbolnăre cu cancer de col uterin și esofagian. Prin măsuri preventive eficace, se încearca să se evite un coeficient înalt de îmbolnăvire cu acele forme de cancer care au creat probleme mari în țările dezvoltate, contribuind astfel la controlul maladiilor grave din lume, a concis Chen Zhu.

În China, 2,2 milioane de mărci înregistrate

De la Registrul Comerțului din China aflăm că numărul cererilor depuse pentru înregistrarea de mărci ocupă de câțiva ani primul loc în lume. Numai în prima jumătate a anului în curs au fost primite 268 000 de cereri în acest sens. În total, până în momentul de față, sunt peste 2 200 000 de mărci înregistrate.

Odată cu creșterea numărului acestora, departamentele de resort din China acordă o atenție din ce în ce mai mare protecției dreptului de folosire a lor. În anul în curs au fost organizate în diferite localități acțiuni de disciplinare în domeniu, descoperindu-se peste 3000 de cazuri de încălcare a drepturilor unor mărci străine.

Doi frați de inimă bună din provincia chineză Jilin

În districtul autonom al etniei coreene din provincia Jilin din nord-estul Chinei locuiesc doi frați inimoși. De patru ani, ei oferă lunar o donație de 60 de yuani, sumă infirmă pentru mulți dintre noi. Dar bobiță cu bobiță se umple sacul. Ei cred că dacă fiecare menmbru al societății aduce o contribuție după posibilități lumea noastră va fi mai bună. Lor le-a venit ideea după ce au urmărit un program TV despre donații. De atunci postul de televiziune locală din Yanbian, provincia Jilin primește în fiecare lună un mandat poștal cu 60 de yuani, sub semnătura „Frații Înstăriți".

De fapt ei nu sunt de loc înstăriți. Au crescut la o casă de bătrâni, cu ajutorul altora, părinții amîndurora fiind persoane cu handicap. Fratele cel mai mare se numește Kang Zhezhu și are 27 de ani, iar cel mic, Kang Zhefeng, 23 de ani.

Cei de la televiziunea locală nu au știut cine sunt acești „frați înstăriți" de la care primea lunar câte 60 de yuani, până într-o zi când o femeie din piața unde lucrează și cei doi frați i-a „trădat" fără să vrea. Așa anonimi au ieșit la lumină cei doi frați, actul lor fiind apreciat de tot mai mulți.

Într-o lume unde mai sunt destui care trăiesc în condiții precare, trebuie cât mai mulți oameni ca să îi ajute. În felul acesta lumea noastră va deveni mai frumoasă.