Despre CRIRedacția noastră
China Radio International
Ştiri interne
Ştiri externe
  Cultură chineză
  Ştiinţă, învăţământ şi sănătate
  Puntea prieteniei

Social

Noi și mediu

Economic

Sport

Naționalități din China

Turism în China

Bucătăria chineză
(GMT+08:00) 2004-12-03 17:43:35    
Lumea cristalului de gheață din Jilin

cri-1

Nord-estul Chinei devine devine locul ideal pentru iubitorii de schi și snowboarding; pârtiile de schi se deschid încă de la primele ore ale dimineții pentru schiorii profesioniști și amatori.

Dar sunt mult mai multe de văzut într-o vizită în provincia Jilin - șansa de a vedea una din cele patru minuni naturale ale Chinei, alături de peisajele naturale din Guilin, pădurile de piatră din Yunnan și cele trei grote de pe valea fluviului Yangtze.

Chiciura ce acoperă copacii și lacul nu este vizibilă în orice moment și în orice zi. Ca și aurora boreala, acest fenomen depinde de vreme, de momentul zilei și de anotimp.

Așadar, o călătorie pentru a vedea chiciura din nord-estul Chinei presupune răbdare și timp de hoinărit.

Râul Songhua, care străbate orașul Jilin, nu îngheață nici atunci când temperaturile sunt foarte scăzute, astfel că pinii și salciile de pe malul acestei ape se reflectă formând imagini extraordinare, precum niște candelabre de cristal sau jad.

Lacul Songhua, cu o suprafață de 550 de kilometri pătrați, este situat în sud-estul orașului Jilin. Râul și lacul sunt extraordinar de atractive, iar copacii de pe mal și umbrele care se formează pe apă creează imagini absolut mirifice.

Spectacolul natural este de obicei cel mai frumos în perioada noiembrie – ianuarie, singura perioadă în care pot fi văzute florile înghețate. Interesant este că numai anumite specii de plante produc flori înghețate și, în mod natural, aceste formațiuni nu se creează niciodată în exact aceeași manieră de la an la an.

Sălcii și pini oferă excelente condiții pentru formarea florilor înghețate, acesatea putînd fi văzute dimineața devreme. Primele raze ale soarelui la mângâie marginile lor delicate și, cu mult înainte de amiază, ele se topesc complet. Răbdarea este o virtute. Dacă trebuie să aștepți încă o zi pentru a vedea minunea reprezentată de chiciura de pe copaci, paradisul zăpezii din orașul Jilin este plin de imagini interesante.

Festivalul zăpezii, gheții și al chiciurii din Jilin a avut loc de cinci ori până acum începînd din 1991, de obicei perioada în care se desfășoară fiind începtuul lunii decembrie – sfârșitul lunii ianuarie. Festivalul își deschide ușile pentru departamentele economice și comerciale care sunt interesate de prezentarea, cumpărarea și vânzarea de diverse produse și servicii, cu această ocazie.

În centrul orașului se găsește un complex pentru sporturi pe gheață. Jilinul oferă multe oportunități iubitorilor de sporturi de iarnă în general, pârtiile de ski din zona lacurilor Songhua, Beida și Lianhua fiind cel mai bine amenajate și echipate pentru pasionații de schi.

În plus, zeci de mii de oameni vin aici și în timpul iernii pentru a se plimba cu săniile trase de cai, câini și reni. Stațiunea Lacul Songhua, situată la 24 de km de centrul orașului Jilin, este acum dechisă pentru schiori de la sfârșitul lui noiembrie până în luna aprilie a anului următor. Stațiune Lacul Beida, aflată la 56 de km de centrul Jilinului, este un centru al sporturilor și turistic ce organizează concursuri, antrenamente, itinerarii turistice și alte activități de diverstisment în aer liber.

Dacă aveți suficient timp, ideal ar fi să petreceți cel puțin două zile în Changchun, capitala provinciei Jilin, la 60 de kilometri de orașul omonim.

Pentru a ajunge la Changchun se poate klua avionul de la Beijing, existând 8 zboruri zilnic între orele 8:10 am - 9 pm. Lacul Songhua este relativ aproape de aeroportul din Jilin. La pârtiile de schi de la Lacul Songhua se poate ajunge cu autobuzul în circa 1 ora de la aeroport, biletul fiind numai 3 yuani. Pentru a ajunge la pârtiile de schi din stațiunea Lacul Beida, de la eroport puteți ajunge cel mai ușor cu taxi-ul, în circa 40 de minute, călătoria costând circa 100 yuani (12 dolari).