Niulang a fost un băiat sărac şi vesel. Avea acasă doar un bou bătrîn şi un plug. Zilnic, el se ducea împreună cu boul la munca pe cîmp. Iar la întoarcerea acasă, trebuia să facă mîncare, să spele rufele. Viaţa lui era săracă, monotonă şi singuratică.

Iar într-o zi a apărut minunea! După terminarea lucrurilor pe cîmp, Niulang s-a întors acasă. Dar cînd a intrat în casă, a rămas uimit : curăţenia a fost făcută, rufele au fost spălate, iar pe masă erau puse mîncărurile calde cu miroase atrăgătoare. Cu ochii holtiţi, Niulang se întreba: ce s-a întîmplat? Oare a intrat în casa mea o zeiţă?

In zilele următoare, el a văzut aceeaşi minute. Pierzîndu-şi răbdarea, Niulang vrea să cunoască adevărul lucrurilor. Intr-o dis-de dimineaţă, el a ieşit ca de obicei din casă. Dar el nu s-a dus pe cîmp, ci s-a ascuns undeva, nu departe de casă, pîndind ce se va întîmpla.

La un moment dat, o fată frumoasă a intrat în casa lui şi a început să facă treburi casnice. Văzînd aceasta, băiatul s-a grăbit să intre în casă şi a întrebat-o: „De ce ai venit acasă la mine să mă ajuţi la treburile casnice?" Cu puţină jenă, fata i-a spus: „Mă numesc Zhinu. Văd că duci singuratic o viaţă grea, de aceea, am venit să-vă dau o mînă de ajutor." Bucuros de cale afară, Niulang i-a spus cu mare curaj: „Atunci, mărită-te cu mine. Noi vom munci şi vom mînca împreună." Fata i-a promis şi cei doi s-au căsătorit. Ziua, băiatul pleacă la munca de pe cîmp, iar fata ţeasă pînzeturi acasă şi face treburi casnice.

Cei doi au avut un băiat şi o fetiţă, ducînd o viaţă dulce ca mierea.

Intr-o zi, s-a schimbat brusc vremea. Norii negri acopereau cerul, bîntuiau vînturi puternice. De pe cer au venit acasă la Niulang doi generali, care i-au spus că Zhinu este nepoata împăratului ceresc. De cîţiva ani, a plecat de acasă şi împăratul o căuta de ani de zile. Astfel, cei doi generali au plecat, luînd-o cu forţă pe Zhinu.

Cu cei doi copii în braţe, Niulang a rămas dureros văzînd cum soţia sa a fost dusă cu forţă la cer. El s-a jurat că va pleca la cer ca să-o ducă pe soţia acasă. Dar, un om din lumea muritorilor, cum să se suie pe cer?

Tocmai cînd Niulang nu avea încotro, prietenul său boul cel bătrîn şi-a deschis gura: „Omoară-mă pe mine şi pune pielea mea pe umăr şi te poţi sui la palatul ceresc pentru a-o găsi nevasta." Neîndurînd să facă aşa ceva, dar nu avea o altă soluţie, Niulang a făcut cu lacrimi în ochi ceea ce a spus boul.

Cu pielea de bou pe umăr şi cu doi copii în braţe, a zburat spre palatul ceresc. Dar în lumea nemuritorilor, nimeni nu lua în seamă pe un asemenea om sărac venit de pe pămînt. Impăratul ceresc i-a refuzat cererea de întîlnire cu Zhinu.

La rugăciunea repetată a lui Niulang şi a celor doi copii, împăratul le-a permis o scurtă intrevedere. Copleşită de fericire şi durere, cînd Zhinu şi-a văzut bărbatul şi copiii. După o scurtă întîlnire, împăratul a ordonat să o închidă din nou pe ţesătoarea. Tare mîhnit, băiatul împreună cu cei doi copii, goneau după Zhinu. Se apropiau tot mai mult de ea. Dar cînd era gata gata să-o ajungă, împărăteasa masă de pe cer cu inima în dinţi, a scos fixatorul de păr să tragă o linie în văzduh, care s-a format dintr-o dată Calea Lactee între ei. De atunci, Niulang şi Zhinu au fost despărţiţi odată pentru totddeauna de acest rîu ceresc. La fiecare 7 iulie, după calendarul tradiţional chinezesc, cei doi sunt permişi să se întîlnească. In fiecare an, pe data aceea, au venit mii şi mii de cotofane care formează o punte lungă pe Calea Lactee, pentru ca cei doi îndrăgostiţi să se întîlnească.

-Luo Dongquan