În dimineaţa zilei de 4 mai 1919, mii de studenţi, în frunte cu cei de la Universitatea Beijing, s-au întrunit pe piaţa Tiananmen, protestând energic împotriva actelor trădătoare de patrie ale guvernului militarist al care intenţiona ca, la conferinţa de pace de la Paris, drepturile privilegiate ale Japoniei în provincia chineză Shandong să fie preluate de către Germania. Studenţii şi muncitorii din întreaga Chină şi-au exprimat prompt solidaritatea cu studenţimea din Beijing. Manifestările greviste luând o amploare fără precedent. Sub presiunea valurilor de protest, guvernul militarist a fost obligat să refuze să semneze tratatul inegal. Această mişcare ce marca o nouă etapă a revoluţiei democratice din China, a fost încununată de succes.

Guo Moruo, aflat atunci în studii în Japonia, puternic însufleţit de Mişcarea patriotică de la 4 mai, a pus mâna pe condei, dând glas sentimentelor sale pentru noua deşteptare a patriei. Ulterior, cele peste 50 de poezii şi piesa în versuri „Renaşterea zeiţei" au fost reunite în volumul intitulat „Zeiţa". Iar „Pământule, maica mea!" este una din aceste poezii.

Lirica a proslăvit cu căldură munca şi creaţia muncitorimii şi ţăranimii, cu elemente vădite ale gândirii socialiste. Pe vremea aceea, intelectualii burghezi şi mica burghezie nu puteau decât, pornind de la ideile umaniste, să-şi exprime simpatia faţă de muncitorii şi ţăranii subjugaţi. Dar, în poezia lui Guo Moruo, ţăranii care, prin cultivarea pământului, asigură hrana compatrioţilor, sunt comparaţi ca mamele care alaptează prunci, iar minerii care scot din adâncuri cărbune – cu Prometeu care a adus pământenilor lumina şi căldura. În China anilor 20 ai secolului trecut, trebuia să ai suficienta conştiinţă şi curajul ca să elogiezi rolul istoric al muncitorului şi ţăranului. Poezia este marcată de asemenea de profunde sentimente de dragoste faţă de glia strămoşească ale autorului. Este alcătuită din 21 de strofe. Primul vers al fiecărei strofe se repetă asemenea unui refren, respectiv exclamaţia poetului „Pământule, maica mea!" În acestfel, se accentuează şi mai mult dorul fiului aflat în pribegie de patria mamă. La un moment dat,poetul mărturiseşte că o invidiază pe râmă, vrând să fie ca ea: se naşte din pământ, şi moare tot în pământ.

La fel ca multe alte poezii din volumul „Zeiţa", poetul recurge în „Pământule, maica mea!" metafore şi hiperbole, recurge la poveşti şi legende şi facereferiri la personalităţi şi evenimente din istoria chineză şi universală, utilizând şi multe neologisme. Toate acestea reprezintă o încercare creatoare în lirica Chinei moderne.

Volumul „Zeiţa" a lui Guo Moruo, exprimă spiritul epocii caracterizat prin opoziţiafermă faţă de imperialism şi feudalism. Spargând stereotipul poemelor clasice, aceste poezii au o nouă formă vie şi liberă. Este utilizat un limbaj numit „baihua", limba curentă a poporului, spre deosebire delimba arhaică folosită de două milenii în creaţia literară din ţara noastră. „Nirvana păsării Phoenix", „Străzi în cer", „Cărbune din sobă", „Bună dimineaţa" sunt piese din volum, care se bucură de o mare popularitate, figurând de-a lungul deceniilor în manualele din şcolile elementare şi medii.

Specialiştii afirmă fără nici o exagerare c㠄Zeiţa" este o operă monumentală în lirica chineză modernă, reprezentând primul jalon pe drumul evoluţiei acestui gen literar în China.