Adevărul - Protest în centrul Chişinăului: Opoziţia a cerut demisia Maiei Sandu

2022-05-30 18:57:08
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Membri şi simpatizanţi ai Partidului Socialiştilor au protestat duminică, 29 mai, în centrul Chişinăului, faţă de creşterea preţurilor şi a tarifelor, dar şi faţă de arestarea ex-preşedintelui Igor Dodon, transmite IPN, citează Adevărul. Protestatarii strigau: „Jos Maia Sandu!”, „Vrem dreptate!”, „Ruşine!” şi au afişat lozinci: „Nu deţinuţilor politici”, „Ne-aţi adus doar sărăcie şi hoţie! Jos regimul!”, „Suntem sătui de circ! Daţi-ne şi pâine!”, „PAS – sinonimul sărăciei” etc. Deputatul socialist, Vlad Batrîncea, vicepreşedinte al Parlamentului, a spus că mai mulţi deputaţi din partea PSRM ar fi urmăriţi de actuala guvernare, iar arestarea lui Igor Dodon, ex-preşedinte al Republicii Moldova, ar avea loc la comandă. Totodată, Vlad Batrîncea a spus că actuala guvernare a majorat bugetul pentru activitatea Curţii Constituţionale, a Preşedinţiei şi a Executivului, deşi aceşti bani ar putea fi alocaţi oamenilor săraci. Deputatul socialist a îndemnat şi reprezentanţi ai altor partide politice să se alăture acţiunii de protest şi „să obţină libertate pentru toate victimele acestui regim. Ei (guvernarea – n.red.) neglijează opoziţia şi au uitat că puterea aparţine poporului”, a menţionat Vlad Batrîncea. Potrivit deputatului, la miting s-ar fi adunat câţiva mii de oameni.

Textul integral AICI

Related stories

Distribuire

Clasament