Realitatea - Pachetul de legi privind securitatea naţională, finalizat

2022-05-27 17:25:27
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

“Pachetul de legi privind securitatea naţională, finalizat” anunță Realitatea. Pachetul de legi privind securitatea naţională este finalizat şi va fi trimis în Parlament, a anunţat, joi, ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu. "Am finalizat în aceste luni întreg pachetul privind securitatea naţională. Îl vom aduce în Parlament, îl vom discuta şi în partid, în comisiile parlamentare. Cred că sunt esenţiale, pentru că au trecut mulţi ani de la integrarea noastră în NATO şi sunt multe lucruri care trebuie aduse în acest moment la nivelul unor decizii", a declarat Dîncu, citat de Agerpres, la Parlament, la prezentarea de către PSD a primelor şase luni de guvernare. Ministrul a cerut, totodată, sprijin pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale militarilor, rezerviştilor, veteranilor şi familiilor lor: "Mi se pare că astăzi, poate că din greşeli politice anterioare, nu am ajuns să înţelegem adevărata realitate privind salariile şi nivelul de trai al militarilor. De aceea, în aceste zile am lansat în dezbaterea internă, în dezbaterea guvernamentală, câteva proiecte de legi în care sper şi sunt sigur că o să mă sprijiniţi. Este vorba de o ordonanţă de urgenţă referitoare la salarizarea personalului din sistemul naţional de apărare. Sunt sigur că, fără a cere prietenului nostru Adrian (Câciu, ministrul Finanţelor - n.r.) bani în plus, din bugetul nostru putem realiza acest lucru. Am nevoie doar de hotărârea şi de solidaritatea noastră cu Armata. Este vorba despre stabilirea unui cuantum brut al salariilor şi al soldelor de bază, de posibilitatea actualizării de la data de 1 iulie 2022 a cuantumului soldei de grad, compensarea unor ore lucrate în serviciul de luptă, pe care nu ai cum să dai ore libere şi atunci să le compensăm în bani”.

Textul integral AICI


Related stories

Distribuire

Clasament