Mediafax - Rompetrol vrea să rafineze cu 20% mai mult petrol la Petromidia

2022-04-06 14:48:48
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Rompetrol vrea să rafineze cu 20% mai mult petrol la Petromidia şi este cu ochii la regiune pentru extindere. De altfel, potrivit documentelor privind activitatea pentru anul acesta sunt prevăzute volume în creştere şi pentru rafinăria Vega, dar şi pentru segmentul de petrochimie.
Rompetrol Rafinare ar putea ajunge anul acesta să proceseze 5,6 milioane de tone de petrol la rafinăria Petromidia, cea mai mare din ţară, mult în creştere faţă de nivelul de 4,6 mil. tone din 2021, an în care activitatea unităţii a fost oprită trei luni de zile din cauza unui incident.
De altfel, potrivit documentelor privind activitatea pentru anul acesta sunt prevăzute volume în creştere şi pentru rafinăria Vega, dar şi pentru segmentul de petrochimie.
Textul integral AICI -

Related stories

Distribuire

Clasament