News.Ro – Premierul Ciucă a vorbit cu Ursula von der Leyen despre acţiunile României pentru gestionarea refugiaţilor din Ucraina şi a subliniat interesul pentru accesul la instrumentele europene destinate refugiaţilor

2022-03-03 19:32:22
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

"Premierul Ciucă a vorbit cu Ursula von der Leyen despre acţiunile României pentru gestionarea refugiaţilor din Ucraina şi a subliniat interesul pentru accesul la instrumentele europene destinate refugiaţilor" titrează News.Ro. Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit miercuri seară cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, discuţiile fiind centrate pe situaţia din Ucraina şi pe criza refugiaţilor. Premierul a vorbit despre acţiunile României în ceea ce priveşte refugiaţii, a subliniat interesul pentru accesul la instrumentele europene destinate refugiaţilor, precum şi necesitatea continuării sprijinului Comisiei Europene şi al partenerilor europeni pentru Republica Moldova. "Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, miercuri seara, cu Preşedinta Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen , pentru a discuta despre situaţia de securitate în Ucraina şi gestionarea fluxului de refugiaţi din această ţară. Vizita la Bucureşti a Preşedintei Comisiei confirmă solidaritatea şi dorinţa Comisiei Europene de a susţine eforturile Romaniei. Premierul a prezentat perspectiva asupra situaţiei din Ucraina şi impactul umanitar al acesteia, condamnând agresiunea militară neprovocată, nejustificata şi ilegală a Rusiei asupra statului suveran vecin", anunţă Guvernul. Prim-ministrul a evidenţiat acţiunea Guvernului României alături de partenerii instituţionali şi non-guvernamentali în gestionarea refugiaţilor din Ucraina. Cu acest prilej, Nicolae Ciucă a subliniat interesul pentru accesul la instrumentele europene destinate refugiaţilor. Şeful Guvernului a amintit şi necesitatea continuării sprijinului Comisiei Europene şi al partenerilor europeni pentru Republica Moldova.

Textul integral AICI

Related stories

Distribuire

Clasament