Digi24.ro - Klaus Iohannis a primit-o la Cotroceni pe Ylva Johansson, comisarul european pentru Afaceri Interne

2022-03-01 19:33:33
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

,,Klaus Iohannis a primit-o la Cotroceni pe Ylva Johansson, comisarul european pentru Afaceri Interne" anunță Digi24. Preşedintele României, Klaus Iohannis, a primit-o luni, la Palatul Cotroceni, pe comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson. Discuțiile s-au concentrat pe situația de securitate din Ucraina, precum și pe solidaritatea și coordonarea în gestionarea fluxurilor de refugiați din Ucraina, obligați să își părăsească țara supusă unei agresiuni fără precedent din partea Rusiei. Președintele României a exprimat apreciere față de implicarea activă a Comisiei Europene în gestionarea crizei curente din Ucraina, atât pe componenta de sancțiuni, cât și pe cea de sprijin direct către Ucraina și populația sa. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a salutat sprijinul și deschiderea Comisiei Europene și ale comisarului european pentru Afaceri Interne Ylva Johansson de a lucra cu România și alte state din regiune pentru gestionarea fluxurilor de refugiați. Klaus Iohannis a prezentat eforturile de sprijin ale României pentru Ucraina, care se concentrează pe mai multe paliere: politic, de securitate şi umanitar, subliniind faptul că țara noastră sprijină statul ucrainean, atât în cadrul Uniunii Europene, prin deciziile consistente și cuprinzătoare luate la nivel european, cât și la nivel bilateral, prin oferirea de sprijin umanitar, dar și militar.

Textul integral AICI

Related stories

Distribuire

Clasament