Bursa – Bogdan Aurescu:"Întărirea prezenţei militare americane pe Flancul Estic al NATO este un pas necesar şi un semnal ferm"

2022-02-10 19:16:24
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

,,Bogdan Aurescu:"Întărirea prezenţei militare americane pe Flancul Estic al NATO este un pas necesar şi un semnal ferm" consemnează Bursa. Bucureşti- Digi24-09 februarie 2022:Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit ieri pe Derek Chollet, consilierul politic al Departamentului de Stat al SUA. Au fost discutate eforturile diplomatice pentru detensionarea situaţiei de la graniţa Ucrainei. Bogdan Aurescu a spus că "întărirea prezenţei forţelor militare americane pe Flancul Estic al NATO, în urma solicitării ţărilor aliate din regiune, inclusiv a ţării noastre, reprezintă un pas necesar şi un semnal ferm care demonstrează soliditatea angajamentului Statelor Unite pentru securitatea acestor aliaţi, având ca scop descurajarea acţiunilor agresive ale Federaţiei Ruse", potrivit unui comunicat citat de Agerpres. Ministrul român de Externe a respins din nou, ca "inacceptabile", ameninţarea cu utilizarea forţei armate, precum şi tentativele de subminare a actualilor parametri ai arhitecturii de securitate europene. În plus, a subliniat necesitatea continuării abordării principiale a NATO şi a SUA şi a menţinerii coordonării şi solidarităţii aliate. Cei doi oficiali au subliniat importanţa unităţii transatlantice şi în ceea ce priveşte sprijinul pentru parteneri, precum şi pentru menţinerea politicii uşilor deschise a NATO. De asemenea, au agreat continuarea coordonării apropiate privind măsurile concrete care trebuie luate la nivelul Alianţei, inclusiv în ceea ce priveşte consolidarea posturii de descurajare şi apărare a NATO şi a măsurilor care trebuie luate în eventualitatea unei noi agresiuni ruse în Ucraina, inclusiv pregătirea unui pachet consistent de sancţiuni, fiind subliniată coordonarea foarte bună pe acest subiect între UE şi SUA.

Textul integral AICI

Related stories

Distribuire

Clasament