Agerpres – Ședință solemnă în Parlament dedicată împlinirii a 32 de ani de la Revoluția din 1989

2021-12-23 19:32:03
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

"Ședință solemnă în Parlament dedicată împlinirii a 32 de ani de la Revoluția din 1989" aflăm din Agerpres. Senatul şi Camera Deputaţilor vor organiza, joi, o şedinţă de plen solemnă consacrată împlinirii a 32 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989. Senatorii au păstrat, miercuri, în plen, un moment de reculegere pentru martirii Revoluţiei din Decembrie 1989, la propunerea vicepreşedintelui forului legislativ, Nicolae Neagu. Senatorul PSD Titus Corlăţean a subliniat, în acest context, că Parlamentul urmează să aibă joi o sesiune specială dedicată Revoluţiei din 1989. Azi, joi, potrivit deciziei Birourilor permanente reunite, (...) avem o sesiune specială a celor două Camere ale Parlamentului dedicată momentului Revoluţiei Române şi pentru omagierea memoriei celor care s-au jertfit pentru libertate", a afirmat Corlăţean.

Textul integral AICI

Related stories

Distribuire

Clasament