Bursa - Jumătate din români spun că România este pe drumul greşit

2021-09-13 19:20:43
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Țara noastră merge într-o direcţie greşită, susţin 50% dintre respondenţii Eurobarometrului publicat, la finalul săptămânii trecute, de Parlamentul European, în timp ce numai 20% consideră că direcţia trasată de guvernul Cîţu este cea bună. Frapant la aceste procente este faptul că sondajul a fost realizat în perioada 17-25 august, cu o săptămână înaintea declanşării crizei politice de la Bucureşti prin ieşirea USRPLUS de la guvernare şi introducerea moţiunii de cenzură împotriva guvernului Cîţu. Cu alte cuvinte, situaţia ar putea fi, în aceste zile, mai dramatică decât aceea prezentată de Parlamentul European în urmă cu trei zile şi numărul românilor care consideră că ţara noastră nu se îndreaptă în direcţia corectă să fie mult mai mare.
Deputatul Vasile Dîncu, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, consideră că percepţia privind direcţia greşită în care merge ţara noastră, conform celor 50% din respondenţii la Eurobarometrul întocmit pentru Parlamentul European, este cauzată de lipsa de încredere a cetăţenilor faţă de tot ce înseamnă structură politică, guvernanţă în România, instituţii, programe şi proiecte de guvernare.
Textul integral AICI

Related stories

Distribuire

Clasament