Economedia.ro - Florin Cîțu, discurs laudativ citit din birou: Dragi români, v-am promis vești extraordinare din economie. 13% creștere economică. Sună bine, nu? Mi-am făcut foarte bine treaba

2021-08-18 14:43:34
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Premierul Florin Cîțu a susținut, marți, o declarație de presă, pe care a citit-o din propriul birou, în absența presei, în care a afirmat că și-a făcut „foarte bine treaba”, în contextul în care Institutul Național de Statistică a anunțat o creștere economică de 13,6% în cel de-al doilea trimestru al anului, comparativ cu perioada similară a anului trecut. „Am lucrat din greu și am reușit”, a spus el, consemnează Economedia.ro. Cu toate acestea, România a avut abia a șaptea cea mai mare creștere economică la nivel european, potrivit datelor Eurostat, deși scăderea economică din 2020 din România nu a fost printre cele mai grave din UE.

Textul integral AICI

Related stories

Distribuire

Clasament