Agerpres - Conferinţă online despre domeniul energiei electrice din România, organizată marţi

2021-03-30 15:30:42
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME), în parteneriat cu Electrica prin Electrica Serv., organizează, marţi, conferinţa online cu tema "Trecut, prezent şi viitor în domeniul energiei electrice din România", anunță Agrepres. Potrivit organizatorilor, printre subiectele ce vor fi dezbătute se află: experienţa operatorilor din sectorul energie în asigurarea unor servicii de distribuţie performante oferite utilizatorilor finali; rolul nou de Operator de Sistem de Distribuţie (DSO), care va fi îndeplinit prin apariţia consumatorilor activi (prosumatori) şi a generării distribuite; implementarea noilor tehnologii şi a unor modele noi de afaceri, precum şi rezultatele obţinute; pregătirea personalului de specialitate pentru accesul la noile tehnologii; creşterea performanţei serviciului de distribuţie şi evaluarea indicatorilor de performanţă.

Textul integral AICI

Related stories

Distribuire

Clasament