Newsweek - România a terminat faza I a gazoductului BRUA. Fără faza a doua, acesta e neoperațional

2020-11-24 18:34:54
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Faza I a proiectului BRUA a fost finalizată, după ce termenul a fost depășit cu un an față, fiind terminată atât construcția conductei, cât şi realizarea staţiilor de comprimare, a anunţat luni Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Economiei, potrivit Agerpres, citează Newsweek. Cu lucrările realizate în această fază, România a făcut un prim pas spre diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale, dar fără Faza 2 proiectul este inoperabil. Faza I a gazoductului, cofinanțat de Comisia Europeană și România, asigură capacităţi de transport pe ambele sensuri de 1,5 miliarde metri cubi pe an cu Bulgaria şi 4,4 miliarde metri cubi pe an cu Ungaria. Proiectul a fost declarat de Comisia Europeană ca fiind de importanţă strategică. Tronsonul românesc al conductei ar fi trebuit finalizat în decembrie 2020 şi a necesitat o investiţie totală de 480 de milioane de euro, din care 180 de milioane de euro reprezintă un grant acordat de Comisia Europeană.

Textul integral AICI

Related stories

Distribuire

Clasament