Interne

China a convocat șefii misiunilor diplomatice a G7 și UE

Ministrul adjunct de Externe, Deng Li, i-a convocat de urgență, joi, pe șefii misiunilor diplomatice din statele europene și ale Uniunii Europene acreditați în China

2.000 de instituții media străine au preluat relatările CMG despre contramăsurile Chinei după vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan

Președintele Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, a vizitat Taiwan, fără a ține seama de opoziția vehementă a Chinei. Acest act încalcă grav suveranitatea și integritatea teritorială a Chinei și a stârnit puternica indignare a poporului chinez

Recoltă bogată de cereale de vară în Xinjiang

Recoltarea cerealelor de vară în regiunea Xinjiang se apropie de sfârșit. Datele furnizate de Biroul Național de Statistică arată că atât suprafața cerealelor recoltate, cât și producția pe unitate și producția totală a cerealelor de vară au crescut

Destinații preferate de Festivalul Qixi

În 4 august a fost festivalul tradițional chinezesc Qixi – Ziua îndrăgostiților în China. Vă prezentăm o serie de destinații romantice, alese pentru petrecerea acestei zile speciale.
 

Testarea pe orbită a micului braț robotic al modulului Wentian

Testul la brațul mic robotic montat în afara modulului-laborator Wentian a fost finalizat miercuri cu succes. În comparație cu brațul mare robotic de pe modulul central Tianhe, cel mic este mai compact

Spațiu mic, lume mare

O nucă mică poate fi transformată într-o operă de artă? Acest amator al artei artizanale nu numai că i-a pus nucii ușă și fereastră, dar a și plasat mobilă și tablouri înăuntru. Mai mult, seara, interiorul nucii poate fi luminat, la fel ca o casă adevărată.

Dezvoltarea turismului ecologic pe lacul Bosten

În ultimii ani, prefectura Bohu din Regiunea Autonomă Xinjiang-Uigură a făcut eforturi susținute pentru dezvoltarea turismului ecologic și a turismului rural, profitând de peisajul renumitului lac Bosten, suprafețele întinse de flori și obiceiurile specifice etniilor locale.

Afirmațiile oficialilor americani reflectă hegemonia și aroganța SUA

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe din China, Hua Chunying, a respins joi, în cadrul unei conferințe de presă, afirmația oficialilor americani

Wang Yi critică declarația G7 și UE

Consiliul de Stat al Chinei și ministrul de Externe, Wang Yi, a respins joi categoric Declarația comună a miniștrilor de Externe ai statelor G7 și a înaltului reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, cu privire la vizita în Taiwan a președintelui Camerei Reprezentanților din SUA.

China a început manevrele militare în jurul insulei Taiwan

Diferite contingente ale Teatrului de Operațiuni din Est al Armatei Populare Chineze de Eliberare au început joi la prânz exercițiile militare în spațiul aerian și în apele teritoriale din jurul insulei Taiwan. 

China respinge declarația G7 și UE despre vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan

Lumea nu mai este cea de acum 100 de ani, unde puterile imperialiste făceau ce doreau, și China nu mai este China de acum 100 de ani care a fost hărțuită și măcelărită de alții, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Hua Chinying

China a lansat primul satelit pentru monitorizarea carbonului în ecosistemul terestru

China a lansat, la data de 4 august, ora 11:08, primul satelit de monitorizare a carbonului din ecosistemul terestru, Jumang, cu o rachetă purtătoare Changzheng 4B, de la Centrul de lansare a sateliților din Taiyuan

Recrearea frumuseții obiectelor de porțelan

Arta reparării obiectelor de porțelan are o istorie milenară în China. Porțelanul spart este reparat ca nou de mâinile meșterilor prin găurire, punerea de cuie și alte tehnici de restaurare

Proteste în Taiwan împotriva vizitei lui Nancy Pelosi

Multe grupuri sociale din regiunea Taiwan au organizat proteste, în seara zilei de 2 august, condamnând vizita președintelui Camerei Reprezentanților SUA, Nancy Pelosi

Wang Yi, mesaj de condoleanțe la încetarea din viață a fostului președinte al statului Filipine

Consilier de stat și ministrul de Externe al Chinei, Wang Yi, a transmis marți omologului filipinez, Enrique Manalo, un mesaj de solidaritate, după încetarea din viață a fostului președinte al statului Filipine, Fidel Valdez Ramos

China: Oficialii americani ar trebui să urmeze cursuri de istorie despre Taiwan

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Hua Chunying, a găzduit miercuri o conferință de presă

Exportul de nisip natural în Taiwan a fost suspendat

Exportul de nisip natural în regiunea Taiwan va fi suspendat temporar, începând cu data de 3 august 2022, a anunțat Ministerul chinez al Comerțului.De asemenea, în baza legii, s-a decis suspendarea temporară a importului de mandarine, portocale și pește congelat din Taiwan, începând cu aceeași dată

Distincția primită de Nancy Pelosi în Taiwan, o farsă politică

Acordarea unei distincții președintei Camerei Reprezentanților SUA, Nancy Pelosi, de către autoritățile taiwaneze, conduse de Partidul Democrat Progresist (DPP), reprezintă pur și simplu o farsă politică, a declarat Ma Xiaoguang, purtătorul de cuvânt al Biroului pentru Problemele Taiwanului de pe lângă Consiliul de Stat al Chinei.

La pescuit

Unele zone din largul Mării Chinei de Est și Mării Galbene au ieșit din perioada de prohibiție. Din 1999, în perioada mai - iulie, în fiecare an, pescuitul în apele teritoriale ale Chinei este interis

Muzeul de Înghețată

Muzeul de Înghețată, o expoziție interactivă captivantă, a fost inaugurat la Shanghai. Vizitatorii se pot plimba într-un spațiu artistic de culoare roz, experimentând activități feerice, savurând înghețată, bucurându-se de o zi de vară răcoroasă

HomePrev1234567...NextEndTotal 100 pages