China va zdrobi orice tentativă „pro-independența Taiwanului”
În cazul în care partea americană va insista să acționeze neținând cont de opiniile Chinei, armata chineză este hotărâtă să adopte măsuri categorice, pentru zdrobirea oricărei intervenții străine și tentative „pro-independența Taiwanului”, să apere suveranitatea și integritatea statului, a declarat Tan Kefei, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării.
Dacă preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, va vizita regiunea Taiwan, gestul va constitui o încălcare gravă a principiului existenței unei singure Chine și a prevederilor celor trei comunicate comune China-SUA, a mai arătat oficialul chinez.
Potrivit acestuia, vizita va aduce grave prejudicii la adresa suveranității și integrității teritoriale ale Chinei, bazelor politice din cadrul relațiilor chino-americane și relațiilor dintre cele două armate, provocând creșterea tensiunilor în Strâmtoarea Taiwan.
China solicită autorităților de la Washington să respecte promisiunea de a nu sprijini „independența Taiwanului” și să renunțe la vizita doamnei Pelosi în Taiwan.