Studiu: Dacă China ar sta cu mâinile în sân, ar putea avea 1,6 milioane de decese cauzate de Covid-19

2022-05-13 15:51:01
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

În cele mai sumbre scenarii, răspândirea variantei Omicron în China ar provoca aproape 1,6 milioane de decese, în șase luni, arată un studiu publicat în Nature Medicine, la care au lucrat cercetătorii de la Universitatea Fudan, spitalul Huashan (China), Institutul Național pentru Sănătate și Universitatea Indiana (SUA).

Datele arată că în cazul în care China ar sta cu brațele încrucișate în fața Omicron, ar suferi pagube serioase. Numărul cazurilor de infecție ar depăși 112 milioane, 5,1 milioane de persoane ar fi spitalizate, 2,7 milioane de chinezi ar ajunge la terapie intensivă, iar aproape 1,6 milioane ar muri. Trei pătrimi din decese ar fi în rândul persoanelor de peste 60 de ani nevaccinate.

Rata de vaccinare la vârstnici trebuie să ajungă la 97%, iar peste jumătate din pacienții cu simptome trebuie să ia medicamente anti-Covid. Cea mai eficientă strategie pentru ca sistemul de sănătate să nu fie copleșit o reprezintă intervențiile fără medicamente, susțin cercetătorii.

Related stories

Distribuire

Clasament