China respinge „diplomația coercitivă”a SUA în relațiile cu Nepal

2022-02-18 19:36:55
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

China se opune „diplomației coercitive”promovată de SUA cu pretextul cooperării cu Nepal, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe din China, Wang Wenbin.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a declarat zilele trecute că Nepal este nevoit să decidă până în data de 28 fabruarie examinarea și adoptarea sau nu a Acordului privind MCC încheiat între cele două țări și că, în caz contrar, vor fi afectate relațiile diplomatice bilaterale. În prezent, există divergențe între formațiunile politice din Nepal, care încă nu au ajuns la un consens legat de prezentarea spre examinare în parlament a proiectului MCC. Mai mult, în Nepal au avut loc proteste împotriva acestuia.

„China salută comunitatea internațională în a coopera cu Nepal și să aducă contribuții la creșterea economică și îmbunătățirea traiului populației. Dar în astfel de cooperare trebuie respectată deplin voința nepalezilor și nu trebuie impusă nicio condiție politică adițională. Ne opunem practicii ,diplomației coercitive'”, a spus Wang Wenbin.

În calitate ca stat vecin și partener de dezvoltare, China va sprijini cu consecvență Nepalul în a-și alege independent calea de dezvoltare și în a găsi opțiunea corectă care corespunde intereselor statului și reflectă voința poporului. De asemenea, China va continua să acorde sprijin și ajutor, în limita capacităților sale, dezvoltării economice și sociale a Nepalului, a mai declarat diplomatul chinez.

Related stories

Distribuire

Clasament