Cooperarea SUA-Marea Britanie-Australia trebuie sub premisa participării universale a comunității internaționale

2021-11-25 18:47:30
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Cooperarea în domeniul submarinelor nucleare dintre SUA, Marea Britanie și Australia trebuie să caute o soluție acceptabilă pentru toate părțile, sub premisa participării universale a comunității internaționale, a declarat Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din China.

Oficialul a arătat că Consiliul guvernatorilor AIEA a avut o reuniune, la sugestia Chinei, având acest dosar pe agenda oficială. Acesta este un pas corect spre soluționarea problemei. Cooperarea trilaterală implică aspecte politice, juridice și tehnice. China va ridica aceste probleme în cadrul noii agende a Consiliului AIEA și va avea discuții cu diverse părți.

Zhao Lijian a subliniat că relațiile de cooperare în domeniul submarinelor nucleare SUA-Marea Britanie-Australia trebuie să caute o soluție acceptabilă pentru toate părțile, sub premisa participării universale a comunității internaționale. Până când toate părțile nu vor ajunge la un consens în această privință, SUA, Marea Britanie și Australia, nu trebuie să promoveze cooperarea nucleare, iar Secretariatul AIEA nu ar trebui să discute despre așa-numitele aranjamente de garanții de cooperare pentru submarinele nucleare cu cele trei țări.

Related stories

Distribuire

Clasament