CIIE 2020, la final!
(sursa fotografiei: www.cfp.cn)
Ce-a de-a treia ediție a Expoziției Internaționale pentru Importuri din China (CIIE), s-a încheiat marți, la Shanghai.
Directorul general adjunct al Biroului Expoziției de la Shanghai, Sun Chenghai, a declarat că deși pandemia se răspândește la nivel global, cooperarea tuturor părților prezenta la eveniment nu a fost afectată, volumul total al intenției de tranzacționare ajungând 72,62 miliarde USD, în creștere cu 2,1% față de ediția din 2019.
Potrivit oficialului, CIIE Shanghai 2020 a obținut rezultate fructuoase, în coordonare cu măsurile de control epidemic.
Pe o suprafață totală de aproape 360.000 de metri pătrați, o extindere de aproape 30.000 de metri pătrați față de ediția precedentă, s-au desfășurat 101 activități, s-au înregistrat aproape 400.000 de vizitatori și peste 3.000 de jurnaliști acreditați, fiind realizat obiectivele privind siguranța, entuziasmul și eficacitatea.