PAM: Experiențele Chinei în eradicarea sărăciei merită învățate de alte țări în curs de dezvoltare

2020-10-16 15:50:36
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

China este țară model în eradicarea sărăciei, experiențele sale merită învățate de alte state, a declarat reprezentantul în China al Programului Alimentar Mondial al ONU (PAM), Qu Sixi, în interviul acordat pentru China Media Group.


PAM a intrat în China în anul 1979 și a pus la punct peste 70 de proiecte de eradicare a sărăciei și reconstrucție după dezastre naturale. Odată cu dezvoltarea economică a Chinei, agenția și-a încheiat, în 2005, programul de ajutorare a Chinei, țară care s-a transformat într-un stat donator important al PAM. La ora actuală, agenția demarează proiecte inovative în China și asistă la eforturile guvernului chinez în întinerirea zonelor rurale, partajând experiențele obținute în China în acest domeniu cu alte țări în curs de dezvoltare.


Qu a afirmat că PAM va extinde cooperarea cu companiile chineze odată cu consolidarea conlucrării cu autoritățile chineze.


Related stories

Distribuire

Clasament