Susținerea multilateralismului este absolut necesară

2020-09-16 22:01:09
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Lucrările celei de-a 75-a Adunări Generale a ONU au început marți pe Internet. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres și președintele actualei ediții a adunării, Volkan Bozkir, au subliniat că în fața multor amenințări și provocări, comunitatea internațională trebuie să apere mai ferm multilateralismul, opunându-se unilateralismului și să aibă încredere în ONU.

În aceeași zi, Organizația Mondială a Comerțului a dat o sentință potrivit căreia impunerea de taxe vamale produselor chinezești în valoare de peste 200 miliarde de dolari de către guvernul american este ilegală. Această judecată obiectivă și echitabilă este considerată de comunitatea internațională un contraatac puternic împotriva unilateralismului.

Istoria arată că multilateralismul constituie opțiunea comună a omenirii după multe dezastre, fiind baza actualei ordini internaționale și garanția importantă pentru ca țările lumii să beneficieze de pace și dezvoltare. Sistemul internațional cu ONU ca nucleu și ordinea internațională bazată pe Dreptul Internațional au oferit garanția instituțională pentru menținerea păcii și stabilității în lume după cel de-al Doilea Război Mondial și că acestea nu pot fi înlocuite.

Însă, în ultimii ani, sub manipularea unor politicieni care caută „America First”, administrația de la Washington a început să promoveze cu eforturi mari unilateralismul și protecționismul, abandonând „regulile internaționale care nu corespund cu interesele lor”, luând acțiuni de intimidare împotriva altor țări, subminând colaborările multilaterale. Organizația Mondială a Comerțului, Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, UNESCO și alte instituții multilaterale sunt într-o situație dificilă din cauza acțiunilor capricioase ale politicienilor americani. Tratatul de la Paris, Acordul nuclear iranian și alte acorduri internaționale majore se confruntă cu provocări din cauză că SUA „se retrag după bunul lor plac din organizațiile și acordurile la care au aderat”.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat în timpul unui interviu acordat CGTN că lipsa unei cooperări globale suficiente din partea comunității internaționale este lucrul ”cel mai frustrant” pentru el. De asemenea, reprezentantul Chinei la ONU, Zhang Jun, a semnat un articol în care arată că ”practicile unilaterale barbare ale Statelor Unite ale Americii, precum cuiburile de furnici dintr-un baraj, erodează fundamentul mecanismului multilateral internațional.”

Îmbucurător este faptul că în fața aroganței superputerii, tot mai mulți oameni aleg să se opună și boicoteze. Rezultatele unui sondaj de opinii realizat de ONU arată că 90% dintre respondenți susțin că este foarte importantă o cooperare internațională pentru a răspunde provocărilor globale, precum pandemia actuală. 74% dintre cei chestionați consideră că ONU joacă un rol esențial. Acest fapt dovedește că opțiunea pentru multilateralism rămâne curentul principal la nivel mondial.

În ultima vreme, SUA au avut trei înfrângeri la rând în cadrul ONU. În 21 august, SUA au cerut Consiliului de Securitate al ONU să demareze mecanismul de ”restabilire rapidă a sancțiunilor” împotriva Iranului, dar solicitarea a fost respinsă categoric de 13 din cele 15 state membre ale acestuia. În 24 august, la conferința statelor semnatare ale Convenției Națiunilor Unite privind dreptul mării a fost ales candidatul nominalizat de guvernul chinez în poziția de judecător al Curții Internaționale pentru Dreptul Mării, în ciuda amenințării și presiunilor exercitate de Washington. În 11 septembrie, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție privind lupta împotriva pandemiei COVID-19, cu 169 de voturi pentru, SUA fiind una din cele două țări care au votat împotrivă. Imaginea izolării SUA este tot mai evidentă pe plan internațional, susțin mai multe instituții media.

În calitate de cea mai mare țară în curs de dezvoltare și membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, China a fost și este un susținător ferm al multilateralismului.

În Documentul de poziție al R.P.Chineze cu privire la împlinirea a 75 de ani de la înființarea ONU se menționează că aceasta își va respecta angajamentele unei mari puteri și va aduce contribuții corespunzătoare în continuare, oferind mai multe produse publice pe plan global pentru edificarea comunității cu un viitor comun.

În momentul aniversării a 75 de ani de la fondarea ONU, deși lumea se confruntă cu multiple provocări, ”nu s-a schimbat tendința de lansare a piețelor emergente și a țărilor în curs de dezvoltare, nici cea de multipolarizare a lumii și cea de înaintare spre globalizarea economică.”

În fața hărțuirii venite din partea unilateralismului și politicii de putere, este tot mai urgentă și importantă apărarea multilateralismului. Lumea are nevoie de o Organizație a Națiunilor Unite puternică. De aceea, țările trebuie să depună eforturi conjugate pentru ridicarea unui front unit de luptă împotriva acțiunilor de încălcare a ordinii internaționale și regulamentelor internaționale.

Related stories

Distribuire

Clasament