Secretarul general al ONU, António Guterres, la Chișinău

2022-05-10 09:28:13
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

În data de 9 mai, zi marcată în Republica Moldova ca Ziua Victoriei împotriva fascismului, dar și ca Ziua Europei, la Chișinău s-a aflat secretarul general al ONU, António Guterres. Oficialul a transmis nu doar solidaritatea sa cu o țară aflată în prima linie a păstrării păcii și stabilității în lume, dar și speranța că pe ambele maluri ale Nistrului se va acționa cu responsabilitate clară și că acest sentiment va preveni orice amenințare la adresa Republicii Moldova, pentru că Republica Moldova merită să trăiască în pace.

De asemenea, Antonio Guterres a menționat că ONU va continua să sprijine financiar Republica Moldova, pentru a putea gestiona fluxul de refugiați ucraineni, numărul acestora în prezent fiind de aproximativ 90 de mii. Astfel, ONU și organizațiile partenere vor susține guvernul de la Chișinău în acoperirea nevoilor tuturor persoanelor afectate.

Până acum, agențiile ONU au reușit să adune peste 100 de milioane de dolari pentru sprijinirea refugiaților ucraineni care au venit în Republica Moldova.


Reporter: Anatol Caciuc, Chişinău

Related stories

Distribuire

Clasament