Ambasadorul Chinei la Chişinău a prezentat scrisorile de acreditare

2022-01-27 19:01:44
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Foto: Ambasada Chinei la Chișinău

Noul Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze la Chișinău, Yan Wenbin, a prezentat scrisorile de acreditare președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. După ceremonie, cei doi au avut o discuție privind intensificarea cooperărilor bilaterale, în diverse domenii.

Sosit la Chișinău în urmă cu o lună, Ambasadorul Yan Wenbin a avut mai multe întrevederi cu oficiali moldoveni, inclusiv cu ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, în cadrul cărora a discutat despre importanța semnării de noi acorduri bilaterale, cinci dintre aceste fiind în proces de elaborare sau negociere. Acordurile vor completa cadrul juridic existent, alcătuit din 61 de acorduri semnate pe parcursul celor 30 de ani de relații diplomatice dintre China și Republica Moldova.


Anatol CACIUC,

Chișinău

Related stories

Distribuire

Clasament