Economia chineză este în relansare

2022-07-15 20:34:15
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Datele oficiale arată că Produsul Intern Brut (PIB) al Chinei a ajuns, în prima jumătate a anului 2022, la valoarea de 56.264,2 miliarde yuani, în creștere cu 2,5% comparativ cu aceeași perioadă din 2021.

Rezultatele au fost obținute în condițiile în care, în al doilea trimestru al anului curent, economia chineză a întâmpinat presiuni tot mai mari, în urma transformării complicate a mediului internațional și revenirii epidemiei interne. Astfel, în luna Aprilie, principalii indicatori economici au înregistrat scăderi semnificative. Odată cu combaterea pandemiei, companiile au reluat activitățile și producția, o serie de politici pentru stabilitatea creșterii economice dând rezultate. În cele din urmă, în al doilea trimestru, economia a înregistrat o creștere de 0,4% .

China s-a angajat să adopte măsuri financiare pentru stabilitatea investițiilor și promovarea consumului, pentru asigurarea siguranței cerealelor și a energiei, pentru menținerea stabilității lanțului de producție și de aprivizionare, pentru asigurarea nevoilor fundamentale de trai ale populației. Pe măsura ce vor fi intensificate politicile pentru reducerea și scutirea impozitelor aplicate companiilor și lansarea de obligațiuni speciale, măsurile de sprijin dedicate economiei reale vor continua să dea rezultate, economia Chinei fiind așteptată să se relanseze.

Producția cerealelor de vară 2022 a totalizat 147,39 milioane tone, în creștere cu 1% față de 2021. În prima parte a anului curent, comerțul exterior al Chinei a crescut cu 9,4%, exporturile înregistrând o majorare cu 13,2%. Odată cu ameliorarea situației pandemice, avantajele economiei chineze, precum amploarea și tenacitatea, vor devenit tot mai evidente.

Related stories

Distribuire

Clasament