Planurile prăpăstioase ale Japoniei față de China

2022-06-14 12:29:43
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Prim-ministrul japonez Fumio Kishida a fost catalogat de presa de la Tokyo că "arată cu degetul spre China", după discursul pe care l-a avut în cadrul Dialogului de la Shangri-La din Singapore din acest an. Jurnaliștii au spus că scopul ţării este de a se confrunta cu China în toate domeniile, dar mai ales în cel militar şi economic.

În 2014, premierul de la acea vreme Shinzo Abe a atacat China în mod indirect tot în cadrul Dialogului Shangri-La. În comparație cu discursul lui Abe de acum opt ani, cel al lui Kishida nu doar că provoacă China pe plan politic, militar, economic și în alte sectoare, ci instigă alte țări din Asia să se confrunte cu China, anunţând în același timp că Japonia va crește bugetul pentru armată.

În prezent, SUA depun eforturi mari pentru promovarea așa-numitei „Strategie Indo-Pacific”, care îi face pe unii politicieni japonezi să creadă că au găsit o oportunitate de a provoca China, de a relaxa restricţiile militare impuse Japoniei și de a impune hegemonia în Asia. Dar, în același timp, ei știu că SUA nu mai au capacitatea suficientă pentru a interveni în afacerile asiatice. De aceea, au decis să joace rolul de agent al Washingtonului în Asia și să servească benevol interesele americanilor.

În discursul din Singapore, Kishida a anunțat că Japonia va lansa anul viitor așa-numitul „Plan de pace Indo-Pacific” pentru a descuraja China din punct de vedere politic, economic, diplomatic, militar şi industrial etc. De fapt, sunt pretexte ale Japoniei pentru a crește bugetul militar, să modifice Constituţia țării şi să creeze confruntări militare în Asia.

La nivel economic, Japonia plănuieşte o confruntare a Chinei. Chiar dacă Japonia nu mai deţine prea multe tehnologiile de vârf, guvernul a propus îndepărtarea Chinei din acest domeniu pentru menţinerea "securităţii economice" a Japoniei. În urmă cu o lună, Parlamentul a adoptat un nou proiect de lege de securitate economică pentru "menţinerea poziţiei avantajoase a Japoniei în domeniul tehnologiilor înalte".

În marja Dialoguli de la Shangri-La din acest an, partea japoneză a încercat să întărească schimburile militare cu țările din Asia de Sud-Est, pentru a atrage mai multe state prin "asistenţa militară" oferită pentru a se confrunta cu China, fapt respins de ţările abordate. Reprezentanţii din Indonezia, Malaysia şi alte ţări din Asia de Sud-Est au spus răspicat că nu vor adera la nicio alianţă militară, iar "ASEAN îşi va alege propriul drum".

Potrivit unui sondaj de opinie efectuat la sfârşitul lunii mai de Ministerul Afacerilor Externe din Japonia și citat de cotidianul Asahi Shimbun, țările ASEAN consideră, în general, China cel mai important partener. Dezvoltarea Chinei este o oportunitate și nu o amenințare. Acesta este consensul majorității țărilor din Asia, care nu poate fi schimbat de politicienii japonezi. Ei sunt dispuși să fie pionii SUA în promovarea unui model NATO în Asia, să instige la confruntare cu China şi să promoveze militarismul, fapt care subminează grav ordinea internațională, pacea și stabilitatea regională. Planurile periculoase ale politicienilor de la Tokyo față de China vor împinge din nou Japonia în prăpastie.

Related stories

Distribuire

Clasament