Închisoarea Guantanamo, o ruşine pentru democraţia americană

2022-01-14 14:07:14
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Foto: CFP

Închisoarea americană Guantanamo a fost înfiinţată la 11 Ianuarie 2002. În cei 20 de ani, aceasta a devenit sinonim cu "închisoarea întunecată", din cauza faptelor murdare ale armatei americane împotriva drepturilor omului ale deţinuţilor. Au trecut 20 de ani, iar SUA nu au încetat maltratarea prizonierilor, ba chiar a fost extinsă reţeaua de închisori secrete pe plan global.

În cei 20 de ani, armata americană nu a prezentat informaţii privind identitatea prizonierilor aflați la Guantanamo, nici despre metodele de tortură şi durata pedepsei cu închisoare impuse celor reținuți. Însă, adevărul nu poate fi ascuns! Scandalurile de la Guantanamo au fost expuse fără încetare, stârnind furia comunităţii internaţionale.

Un grup de experţi independenţi, trimis de Consiliul ONU pentru drepturile omului, a informat că SUA au reţinut şi au maltratat suspecţi, în timp ce nici măcar nu au deschis procese în instanță, fapt care nu poate fi acceptat de niciun guvern, în special de cel care s-a angajat că va proteja drepturile omului.

Guantanamo este doar vârful aisbergului unei reţele de închisori întunecate pe plan mondial. Chiar în 2005, cotidianul Washington Post a dezvăluit că CIA a înfiinţat în Asia şi Europa de Est închisori secrete. Gina Haspel, fosta şefă pentru operaţiuni clandestine din CIA, a fost numită, în 2018, la conducerea Agenţiei. Potrivit relatărilor The New York Times, aceasta a fost implicată în afacerea închisorilor secrete americane din străinătate. Haspel a fost principala responsabilă pentru închisoarea secretă din Thailanda şi a participat la activităţile în care au fost folosit metode de tortură în mai multe închisori secrete americane. Într-o scrisoare publică, un număr de 109 ofiţeri şi soldaţi americani pensionari au acuzat-o pe Haspel de încălcarea drepturilor omului.

Foto: CFP

În cei 20 de ani, SUA nu au înregistrat nici-un progres în ameliorarea situaţiei drepturilor omului în închisorile secrete. Dimpotrivă, au înfiinţat mai multe închisori întunecate, în mai multe ţări. De pildă, partea americană şi autorităţile lituaniene au înfiinţat, la periferia capitalei Vilnius, o închisoare secretă utilizată de CIA, pentru detenţia şi torturarea "suspecţilor de terorism".

Potrivit legilor americane, guvernul nu are dreptul să arunce prizonieri într-o închisoare secretă şi izolată. De aceea, partea americană a ales să înfiinţeze acest tip de închisori în străinătate, unde legile şi drepturile omului pot fi încălcate după voie, în mod abuziv. Aceasta este o mare ironie a politicienilor americani, care se laudă permament că sunt "apărătorii drepturilor omului".

Protecţia drepturilor omului nu trebuie să fie doar o lozincă, ci o acţiune. SUA trebuie să-şi corecteze greşelile şi să închidă imediat toate închisorile întunecate de pe glob, inclusiv Guantanamo. Capitolul murdar şi urât scris de SUA în istoria drepturilor omului trebuie să ia sfârşit.

Related stories

Distribuire

Clasament