SUA nu ar trebui să dezamăgească lumea, din nou

În seara zilei de 13 noiembrie, în cadrul celei de-a 26-a Conferințe a părților (COP26) la Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC) de la Glasgow, președintele conferinței, Alok Sharma, era neliniștit încât "părea că va plânge". Chiar înainte de votul final, un delegat a cerut o modificare a rezoluției. O jumătate de oră mai târziu, conferința a ajuns în cele din urmă la un conținut al rezoluției care a convenit asupra normelor de punere în aplicare a Acordului de la Paris.

În ziua suplimentară, întreruperile de ultimul moment și anxietatea lui Charma au evidențiat dificultatea de a lucra împreună, în privința schimbărilor climatice și consensul obținut cu greu la COP26. Premierul Boris Johnson, care a găzduit conferința, a declarat că rezoluția a fost un mare pas înainte.

Adoptarea rezoluției "istorice" a fost realizată datorită cooperării dintre China și Statele Unite ale Americii. "Declarația comună de la Glasgow privind intensificarea acțiunilor în domeniul climei în ani 20 ai secolului XXI", emisă de cele două părți la 10 noiembrie, reprezintă un impuls pentru răspunsul global la schimbările climatice.

În calitate de cea mai mare țară în curs de dezvoltare din lume, China a fost consecventă în ceea ce privește declarațiile și acțiunile sale în combaterea schimbărilor climatice. Angajamentul de a trece de la "carbonul maxim" la "carbonul neutru", în aproximativ 30 de ani, înseamnă că China va realiza cea mai mare reducere a emisiilor de carbon din lume, în cel mai scurt timp, comparativ cu principalelor țări dezvoltate. Din acest motiv, prim-ministrul britanic Boris Johnson a exprimat recunoștința față de China, în deschiderea conferinței. La rândul său, Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a apreciat că reprezentantul Chinei pentru climă este un factor-cheie pentru succesul COP26.

Pe de altă parte, comunitatea internațională este în continuare îngrijorată în ceea ce privește capacitatea de acțiune a SUA. Unii analiști consideră că manifestările capricioase ale SUA sunt cea mai mare variabilă în cooperarea globală privind schimbările climatice.

Temerile comunității internaționale nu sunt lipsite de temei. În Statele Unite, politica climatică nu este o problemă științifică, ci una politică, care se desfășoară într-o manieră bi-partizană. De la retragerea administrației Bush din Protocolul de la Kyoto, care a fost promovat de administrația Clinton, până la retragerea administrației Trump din Acordul de la Paris, semnat de administrația Obama, guvernul SUA a tratat acordurile internaționale ca pe o joacă de copii, bazându-se pe certuri partizane, întârziind serios răspunsul global la schimbările climatice.

Acțiunile vorbesc mai mult decât cuvintele. De data aceasta, SUA nu ar trebui să dezamăgească lumea! Fără punerea în aplicare, promisiunile și rezoluțiile ambițioase se vor dovedi a fi literă moartă. Acum, lumea are nevoie de acțiuni reale, iar SUA trebuie să își respecte promisiunile.