China, contribuitor la dezvoltarea comună a întregii omeniri

2021-10-26 19:35:40
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Președintele chinez, Xi Jinping, a declarat la o reuniune cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la restabilirea locului legal al Chinei la ONU că țara sa va urma calea de deschidere și reformă și va fi un contribuitor la dezvoltarea mondială. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a spus că dezvoltarea Chinei a oferit lumii oportunități multiple.

În cei 50 de ani de la reluarea statutului legitim la ONU, China s-a angajat în impulsionarea bunăstării oamenilor. China a fost 15 ani consecutivi pe primul loc în lume, în ce privește contribuția la creșterea economiei globale. Este cea mai mare țară în domeniul comerțului cu mărfuri, cea mai mare destinație a capitalurilor străine și cel mai mare partener comercial a peste 120 de state și regiuni.

Edificarea societății cu nivel decent de viață și eradicarea sărăciei absolute au făcut ca statul chinez să-și îndeplinească cu 10 ani mai devreme obiectivul de eliminare a sărăciei, stabilit de Agenda 2030 privind Dezvoltare Durabilă. Astfel, China a contribuit cu peste 70% la cauza mondială de reducere a sărăciei.

În același timp, China și-a luat angajamentul să atingă înainte de 2030 vârful emisiilor de carbon și până în 2060 neutralitatea carbonului. Inițiativa „O centură, un drum”a impulsionat dezvoltarea economică și socială din țările paricipante la acest proiect.

Xi Jinping a făcut încă o dată apel la o dezvoltare globală mai calitativă, eficientă, echitabilă și sigură, iar protejarea mediului ecologic să fie o sursă a dezvoltării durabile. China respectă Carta ONU, aplică pluralismul, promovează parteneriatul Sud-Sud și respectă deplin dreptul la cuvânt al țărilor în curs de dezvoltare în afacerile internaționale.

Related stories

Distribuire

Clasament