Reunificarea Chinei va fi realizată!
FOTO: CFP
Sarcina istorică de reunificare a Chinei trebuie îndeplinită şi poate fi realizată în mod sigur, a declarat președintele Xi Jinping, în cadrul Conferinţei de comemorare a celor 110 de ani de la Revoluţia Xinhai, care a avut loc sâmbătă, la Beijing.
Reunificarea completă a ţării reprezintă baza intereselor fundamentale ale naţiunii chineze, fiind totodată o sarcină neîndeplinită în timpul Revoluţiei Xinhai. În urmă cu 110 de ani, revolunţionarii în frunte cu Sun Yat-sen au lansat Revoluţia Xinhai, au răsturnat sistemul imperial cu o istorie de peste 2.000 de ani în China şi au înfiinţat prima republică din Asia. Însă, ei nu au putut realiza independenţa naţiunii, eliberarea poporului şi reunificarea ţării.
Ca urmaşi ai revoluţionarilor Xinhai, membrii Partidului Comunist Chinez (PCC) au realizat independenţa naţiunii şi eliberarea poporului, creând multe miracole în dezvoltarea socio-economică. Rezolvarea problemei Taiwan şi realizarea reunificării ţării reprezintă sarcina istorică a PCC. Aceasta corespunde intereselor întregii naţiuni chineze, inclusiv a compatrioţilor din Taiwan. Însă, forţele pro-independenţa Taiwan încalcă în mod public principiul existenţei unei singure Chine şi Consensul din 1992, intenţionând să submineze procesul de reunificare a ţării.
Faţă de intervenţiile străine în problema Taiwan şi acţiunile secesioniştilor, China nu se angajează să renunţe la forţa militară, adoptând toate măsurile necesare pentru apărarea suveranităţii de stat şi integrităţii teritoriale. Există o singură Chină din lume, iar Taiwanul este parte inseparabilă a teritoriului Chinei. Acesta este un consens larg al comunităţii internaţionale. Recent, la Zurich, a avut loc o întâlnire la nivel înalt China - SUA. Partea americană a declarat că va susţine politica existenţei unei singure Chine. SUA trebuie să-şi respecte angajamentul şi să înceteze acţiunile care duc la escaladarea situaţiei în Strâmtoarea Taiwan.
China trebuie reunificată şi va fi reunificată, în mod sigur. Sun Yat-sen a considerat reunificarea ţării drept "speranţa întregului popor chinez". Astăzi, voinţa şi hotărârea poporului de reunificare a ţării sunt tot mai ferme. Nicio persoană și nicio forţă nu pot stopa procesul istoric de reunificare a Chinei.