Libertatea presei din Hong Kong nu are nevoie de „dascăli”și „ipocriți”

2021-07-12 19:11:37
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Departamentul de Stat american a emis, recent, o declarație transmisă în numele Uniunii pentru Libertatea Presei, în care își exprimă preocuparea față de închiderea publicației Apple Daily din Hong Kong și a acuzat administrația regiunii chineze de „suprimare a libertății la exprimare”. Această așa-numită declarație este un clișeu, iar semnatarii sunt din Statele Unite ale Americii și din alte țări occidentale. Evident, aceasta este încă o farsă politică în care SUA împreună cu alte 20 de țări din Vest intenționează să intervină în afacerile din Hong Kong, sub pretextul „libertății presei”.

Cazul Apple Daily nu are nicio legătură cu suprimarea libertății presei, ci este vorba despre încălcarea Legii securității naționale. Sub mantaua unei instituții media, această publicație s-a angajat în infracțiuni împotriva Chinei și în protestele din Hong Kong. Poliția Regiunii Administrative Speciale Hong Kong a luat măsuri împotriva responsabililor publicației, în conformitate cu legea.

Apoi, suspendarea activității ziarului Apple Daily a fost o decizie adoptată de acționarii publicației, nicidecum nu a fost o „închidere silită”. Mass-media din Hong Kong scrie că Apple Daily a avut un management prost și că a supraviețiuit de-a lungul anilor din „finanțări dubioase”, falimentul fiind inevitabil.

În realitate, pentru a proteja interesele proprii, unele țări nu țin cont de libertatea presei. De pildă, după uciderea afro-americanului George Floyd de un polițist, mulți corespondenți străini care au relatat de la fața locului despre protestele împotriva discriminării rasiale din SUA, au fost atacați de oamenii legii. În urmă cu peste 80 de ani, cunoscutul savant britanic în relații internaționale Edward Hallett Carr a spus că SUA este un maestru artistic, care îmbracă interesele naționale în haine bune.

Conform Biroului de presă al Executivului Regiunii Administrative Speciale Hong Kong, în prezent sunt 93 de instituții de presă locale, 69 străine și 39 de site-uri informative, numărul fiind în creștere față de anul precedent.

Related stories

Distribuire

Clasament