China susține revendicările Argentinei privind suveranitatea asupra Insulelor Malvine

2021-06-26 16:53:25
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

China susține ferm revendicările Argentiei de suveranitatea asupra Insulelor Malvine (Falkland) și speră că Marea Britanie va răspunde activ la cererile Argentinei, lansând cât mai curând posibil dialogul și negocierile, în vederea găsirii unei soluții pașnice, corecte și durabile pentru rezolvarea problemei, în conformitate cu rezoluțiile ONU, a tranmis reprezentantul permanent adjunct al Chinei la ONU, Geng Shuang, în cadrul unui mesaj prezentat Comisiei Speciale privind decolonizarea din cadrul Adunării Generale a ONU.

Geng a arătat că aceasta este poziția consecventă a Chinei în problema Insulelor Malvine, bazată pe adevăr și fapte, și care exprimă apărarea și respectarea principiilor Cartei ONU.

Problema Insulelor Malvine este o moștenire din anii colonialismului. După războiul cu Marea Britanie, din anii 80 ai secolului trecut, Argentia nu a încetat eforturile de revendicare a suveranității asupra acestora. Comisia Specială privind decolonizare din cadrul ONU a făcut apel, în repetate rânduri, pentru ca guvernul de la Londra să negocieze cu Argentina, însă partea britanică a refuzat.

Faptul demonstrează că Marea Britanie urmărește vechiul model colonial, încearcând să obțină în continuare „beneficiile”câștigate prin colonizare. Nici în prezent, autoritățile britanice nu doresc să recunoască crimele comise în epoca colonială.

Related stories

Distribuire

Clasament