China a deschis un culoar întregii lumi

2021-04-21 19:27:10
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

(Sursa: CFP)

"O centură, un drum este o cale largă pe care pot merge toate statele mână în mână și nu un drum privat al unei anumite țări", a declarat președintele Chinei, Xi Jinping, într-un discurs online, de la deschiderea reuniunii anuale a Forumului Asiatic de la Boao.

China a deschis lumii această cale fiindcă poate ajuta statele să facă față actualelor provocări și poate oferi dinamica pentru crearea unui viitor prosper.

În lupta împotriva COVID-19, „O centură, un drum” a contribuit la ridicarea unui front antiepidemic. În timpul pandemiei, trenurile de mărfă care circulă între China și Europa au transportat cantități mari de materiale antiepidemice țărilor aflate pe traseul inițiativei. Și vaccinurile chineze sosesc succesiv în aceste țări. Companiile chineze participă la producția comună a vaccinurilor în Indonezia, Brazilia, Emiratele Arabe Unite, Malaezia, Pakistan și Turcia, astfel ca vaccinurile să fie un produs public sustenabil și accesibil tuturor.

Partea chineză a anunțat extinderea parteneriatelor de prevenire și control a bolilor, în sănătate publică și medicina tradițională, în cadrul inițiativei.

Activitățile comerciale și de investiții în 2020 au rămas în urmă din cauza noului coronavirus. Statisticile oficiale chineze arată că volumul schimburilor comerciale dintre China și țările de pe traseul inițiativei a avut o creștere de 0,7 procente în 2020, ocupând 29,1% din volumul comerțului exterior Chinei de anul trecut.

China a propus înființarea de parteneriate mai strânse pentru interconectarea și promovarea comerțului electronic în cadrul inițiativei, extinderea facilităților comerciale și de investiții dintre țările aferente, promovând în așa fel o dezvoltare cuprinzătoare. Mai mult, inițiativa a vizat de la bun început viitorul umanității, iar propuneri precum intensificarea colaborărilor în infrastructura verde, energie verde și sectorul financiar verde fac din inițiativă o forță de protejare a planetei.

Banca Mondială a anunțat printr-un raport că participarea la inițiativa „O centură, un drum” va facilita, până în 2030, ieșirea din sărăcie extremă a 7,6 milioane de oameni și alte 32 milioane vor scăpa de sărăcia medie. Lumea va fi mai deschisă când inițiativa va deveni un drum de reducere a sărăciei și de creștere. Xi Jinping a spus în discursul său că ”ne aflăm într-o epocă de provocări și o epocă a speranței”.

Related stories

Distribuire

Clasament