Raportul OMS despre investigațiile din Wuhan resping zvonurile unor occidentali

2021-04-01 14:51:48
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a dat publicității, la data de 30 martie, Raportul Investigațiilor China-OMS pentru sursa noului coronavirus care subliniază că acest virus este „extrem de puțin probabil”să fi fost scăpat din laborator. După cum spune directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, găsirea sursei virusului necesită cercetări științifice pe termen lung și nu o „prezumție de vinovăție”nefondată.

Șeful grupului de experți al OMS, Peter Embarek, a precizat, în aceeași zi, că lungimea raportului, cantitatea de materiale, analiza statisticilor și rezultatele investigațiilor arată gradul de cooperare al guvernului chinez, respingând atitudinea câtorva țări, inclusiv SUA, care au interogat și negat raportul și au răspândit din nou zvonul potrivit căruia „China nu cooperează în ancheta internațională.”

Asistența și coordonarea din partea chineză acordată anchetatorilor internaționali în Wuhan au fost confirmate și apreciate de membrii grupului de experți. Aceștia au spus că gradul de deschidere al Chinei a fost „neașteptat”și rezultatele investigațiilor „au depășit așteptările". Ca răspuns la zvonurile potrivit cărora experții străini n-au putut să acționeze liber în China, unul dintre membrii grupului de lucru, Marion Koopmans, a spus că ea și întreaga echipă nu au avut o astfel de experiență.

Cu privire la sursa virusului, ceea ce trebuie să facă comunitatea internațională este să faciliteze cercetarea oamenilor de știință. Politizarea problemei va împiedica și submina cooperarea antiepidemică globală. China face tot posibilul pentru a-și aduce propria contribuție în acest sens și așteaptă ca și celelalte țări să fie la fel de deschise, transparente și responsabile și să invite experți OMS să facă cercetări. În special, SUA, țara cu cea mai gravă situație pandemică, trebuie să participe la acțiunile comune globale pentru a oferi lumii o explicație.

Related stories

Distribuire

Clasament