Lumea salută întoarcerea SUA în Acordul de la Paris

2021-02-20 20:37:42
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat, vineri, că Statele Unite ale Americii au aderat din nou la Acordul de la Paris, care vizează combaterea schimbărilor climatice pe plan mondial. Secretarul general al Organiației Națiunilor Unite (ONU), António Guterres, a salutat decizia americană, subliniind că aceasta a făcut ca Acordul de la Paris să revină la un colectiv complet.

Opinia liderului ONU reprezintă opinia generală a comunității internaționale. Pentru a face față scimbărilor climatice globale sunt necesare eforturile comune ale întregii lumi. Dar SUA, țara cu cele mai multe emisii de carbon din lume, în administrația precedentă, a decis retragerea din Acord, la sfârșitul anului 2020, sub pretextul că acesta i-au sporit cheltuielile financiare. SUA sunt prima țară care s-a retras din acordul respectiv, din cele 190 de țări membre.

După instalarea în funcție de președinte al SUA, Joe Biden a semnat o serie de ordine executive, declarând că până în anul 2035 va realiza emisia zero în industria de electricitate, și până în anul 2050 neutralizarea efectelor emisiilor cu bioxid de carbon. Acest program ambițios a fost respins cu fermitate de republicani. În situația politică complicată din Statele Unite ale Americii, trebuie să fie asigurată continuitatea politicilor privind schimbările climatice, în paralel cu problemele acute pe care trebuie să le rezolve administrație Biden.

Comunitatea internațională speră ca partea americană să realizeze cu adevărat semnificația importantă a Acordului de la Paris, pentru dezvoltarea durabilă a lumii, și manifeste sinceritate și o activitate realistă, pentru a aduce contribuții reale în combaterea schimbărilor climatice globale, dar și să asume responsabilitățile cuvenite în calitate de cea mai mare entitate economică a lumii.

Related stories

Distribuire

Clasament